Dacă în primele două sezoane ale serialului „Narcos“ personalitatea agentului Javier Peña (Pedro Pascal) este umbrită de figura puternică a lui Pablo Escobar (Juan Murcia), în sezonul trei, personajul îşi ia revanşa. El este eroul, figura centrală, pionul care pune pe roţi acţiunea.
Marvel şi ABC Studios vin cu o premieră în rândul serialelor. Primele două episoade din „Inhumans“ / „Inumanii“ pot fi văzute pe marele ecran, între 1 şi 3 septembrie, în format IMAX 2D, la Cinema City.
Luna septembrie vine cu o nouă premieră pe AXN. În afară de „Absenţa“, un alt serial debutează în aceeaşi lună. „Oraşul de smarald“ este o interpretare modernă a clasicei poveşti „Vrăjitorul din Oz“. Detalii …
Dacă serialul „Breaking Bad“ ar continua, acţiunea s-ar muta în alt loc, personaj central ar rămâne Jesse, Walter White ar reveni într-un mod neaşteptat, iar cele 70 de milioane de dolari rămase ar fi folosite în scopul unei răzbunări. Toate acestea dacă. Un exerciţiu de imaginaţie pentru fanii care încă mai speră la o nouă serie „Breaking Bad“.
Noul serial de pe Netflix, „Ozark“, a avut premiera pe 21 iulie, iar devoratorii de seriale ştiu deja de el. Cei care nu-l ştiu, au cel puţin 7 motive să-l vadă:
AMC anunţă continuarea sezonului trei al serialului „Fear the Walking Dead“ cu o nouă parte. Primul episod se va vedea pe 10 septembrie, la ora 04:00, ora României. A doua jumătate a seriei are 8 episoade.