„Orașul de smarald“, serialul cu succes discutabil în America, are premiera la noi pe 22 septembrie

Luna septembrie vine cu o nouă premieră pe AXN. În afară de „Absenţa“, un alt serial debutează în aceeaşi lună. „Oraşul de smarald“ este o interpretare modernă a clasicei poveşti „Vrăjitorul din Oz“. 

Serialul „Oraşul de smarald“ o are în prim plan pe Dorothy Gale, interpretată de Adria Arjona. Adria Arjona este actriţa care a jucat-o pe prostituata Helena, din „Narcos“, trimisă de Javier Peña să-i iscodească pe capii cartelului condus de Pablo Escobar, cu ocazia unei petreceri.

În „Oraşul de smarald“, povestea personajului său începe cu familiara tornadă care o catapultează pe Dorothy într-o altă lume, un tărâm misterios, stăpânit de un vrăjitor (Vincent D’Onofrio) care deţine toată puterea.

Romantic şi fantastic în acelaşi timp, serialul „Oraşul de smarald“ o are în distribuţie şi pe actriţa de origine română, Ana Ularu, care va intra în pielea vrăjitoarei West.

Producţia cu un succes discutabil în America (după doar un sezon, NBC-ul a anulat continuarea „Oraşului de smarald“) va avea premiera la noi pe 22 septembrie, pe AXN.