Noua comedie a lui Elia Suleiman, „It Must Be Heaven“/ „Paradisul, probabil“, câştigătoare a unei menţiuni speciale la Cannes 2019, intră în cinematografele românești pe 3 ianuarie.
Se întorc trolii, minionii, Peter Iepuraşul și burețelul Bob. Dragoni, vrăjitoare și căței eroi intră în scenă. Cele mai așteptate filme pentru copii din 2020 ne readuc pe marele ecran personaje dragi și ne fac prieteni noi.
De la balconul casei ori al hotelului, de la terasă, pe stradă, în piaţă, parc, îţi poţi face o idee clară despre lumea care te înconjoară. Sau, ca să rămânem în contextul filmului „It Must Be Heaven“, o idee nostimă.
Într-un interviu oferit presei, regizorul Pierre Godeau a vorbit, printre altele, și despre provocările pe care le-a întâmpinat de-a lungul adaptării poveștii lui Raoul, un om specialist în biciclete, dar urmărit de un mare secret.
O poveste fermecătoare, adaptată după un roman grafic, urmează să intre în cinematografe. „Secretul lui Raoul Taburin“ a fost numit de Le Figaro o „adaptare delicată“, iar de către 20minutes.fr, „o comedie tandră“.