John Williams, producătorul îndrăgitei trilogii „Shrek“, aduce pe marile ecrane o nouă animație, despre un prinț arătos cu o putere de atracție irezistibilă asupra tinerelor din preajma sa, personaje celebre din povești sau femei de rând.
Eddie Redmayne este Dug, omul cavernelor, în noua animație stop motion, „Early Man: Tare ca piatra“, primită pozitiv de critici și așteptată cu nerăbdare și în România.
Puștiul Miguel își dorește să devină cântăreț, la fel ca idolul lui, Ernesto de la Cruz, însă familia lui stă sub semnul unui blestem pe care nu îl poate dezlega decât printr-o călătorie în Tărâmul Morților.
Proiectat la Festivalul Filmului Francez 2017, secţiunea Săptămâna Cahiers du Cinéma – arhitectură şi cinema, „Le roi et l’oiseau“ este un film de animaţie complex, vizual şi narativ, creat atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
Adam, un adolescent visător și solitar, dotat cu puteri ieșite din comun, decide să plece în căutarea tatălui, dispărut de-acasă în circumstanțe misterioase.
De la filmul-eveniment din deschiderea Festivalului, titlurile din competiție și până la trilogia „Ghost in the Shell“, lungmetrajele de anul acesta, de la Anim’est, au adus pasionaților de animații idei și mijloace de exprimare artistice variate, tradiționale sau moderne, minimaliste ori sofisticate.
„Ma vie de courgette“/ „Viața mea de dovlecel“ face parte din lungmetrajele de animație proiectate anul acesta, la Anim’est. Copiii vor putea vedea, la același festival, în secțiunea Minimest, povești memorabile despre prietenie, timiditate, curaj, iubire și acceptare.