Dinți de lapte/ Milk Teeth, al doilea lungmetraj de ficțiune scris și regizat de Mihai Mincan, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția Veneția, în secțiunea Orizzonti.
Filmul a fost prezentat, cu ocazia premierei mondiale, în patru săli ale Festivalului, pe parcursul a trei zile, atât publicului spectator, cât și invitaților și jurnaliștilor internaționali, bucurându-se de numeroase cronici elogioase.
Aplauzele de final ale publicului și reacțiile lor m-au făcut să cred că și filmul le-a dat ceva înapoi, că a găsit un mod să le vorbească. (regizorul Mihai Mincan)
Dinți de lapte/ Milk Teeth, povestea. Filmul o are în rol principal pe Emma Ioana Mogoș (o tânără actriță preadolescentă) și este plasat, temporal, la finalul anilor ’80. Subiectul o aduce în atenție pe Maria, de numai 10 ani, o fetiță a cărei soră, cu un an mai mare, dispare subit. În timp ce ancheta este în desfășurare și părinții o caută disperați pe fiica lor cea mare, Maria apelează la ajutorul și încrederea prietenilor. Întâmplarea prin care trece o maturizează forțat și o determină să ia decizii extrem de importante.

Echipa filmului „Dinți de lapte“, în varianta prezentă la Veneția. Pe covorul roșu din laguna venețiană, au fost prezenți Mihai Mincan (regizor și scenarist), Emma Ioana Mogoș, Marina Palii, Igor Babiac și Istvan Teglas (actori), Radu Stancu și Ioana Lascar (producători), Carmen Rizac (producător asociat), George Chiper-Lillemark (director de imagine), Dragoș Apetri (editor), Marius Leftărache (compozitor), Anamaria Tecu (scenografie), Dana Păpăruz (costume) și Adrian Moroca (line producer).
Din distribuția filmului mai fac parte: Victor-Ioan Rogobete, Lara Maria Alexandra Comănescu, Maia-Victoria Boboc, Albert Ciută, Karina-Ziana Gherasim, Tudor Morar, Mihaela Rădescu, Ada Lupu, Cătălin Filip, Luca-David Cărăvan, Ingrid-Maria Tirintică.

Care au fost reacțiile criticilor de film
- „Sugestiv, tulburător și dens, atât din punct de vedere vizual, cât și sonor, Dinți de lapte nu seamănă cu niciun film văzut până acum în cinematografia românească contemporană.“ (ScreenDaily)Î
- „Este un film puternic datorită talentului incontestabil al lui Mihai Mincan de a crea atmosferă și viziunii sale clare de a modela lumea emoțională a unui personaj prin posibilitățile vizuale și auditive ale mediului.“ (ICS -International Cinephile Society).
- „Cel de-al doilea film de ficțiune al lui Mihai Mincan, Dinți de lapte, enigmatic și convingător, abordează într-un mod indirect sfârșitul regimului Ceaușescu în România. (…) În cea mai mare parte, totul se sprijină pe umerii debutantei Emma Ioana Mogoș, o revelație tăcută care se comportă cu o energie și o maturitate discrete, evocând o întreagă lume pe care personajul ei se luptă să o pună în cuvinte. Deși beneficiază de un sprijin extraordinar din partea distribuției adulte, munca ei este cea care dă filmului principala forță dramatică și rezistența emoțională, până la scena finală inclusiv.“ (The Film Verdict)
- „Sper ca filmul lui Mincan să aibă parte de recunoașterea pe care o merită: are alura unui viitor film-cult.“ (Andrei Gorzo, în Films in Frame)
Regizorul și scenaristul Mihai Mincan se află la a doua selecție în secțiunea Orizzonti, unde a mai fost prezent în urmă cu trei ani, cu debutul său în ficțiune, Spre Nord (2022), care a câștigat premiul BisatoD’oro acordat de asociația criticilor independenți.
Citește aici interviul cu Mihai Mincan despre filmul Spre Nord!
Dinți de lapte/ MilkTeeth urmează să intre și în cinematografele din România, în această toamnă, distribuit de T.R.I.B.E Films.
Foto deschidere: tiff.net
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos