Cel mai nou film regizat de Andrei Creţulescu are premiera pe 13 septembrie

După avanpremiera mondială de la TIFF, „Ext. Maşină. Noapte“, cel mai nou film regizat de Andrei Creţulescu, intră oficial în cinematografele de la noi, vineri, 13 septembrie.

Andrei Crețulescu a debutat în regie cu scurtmetrajul Bad Penny, urmat de Kowalski şi Ramona (cel din urmă fiind apreciat cu premiul Canal+ al secţiunii Semaine de la Critique, Cannes 2015). Lungmetrajul său de debut, Charleston (2017), a avut premiera mondială în Competiția de la Locarno, a fost apoi inclus în programul a peste 30 de festivaluri internaționale, iar în România, a avut un generos succes de public.

Despre „Ext. Maşină. Noapte“, Andrei Creţulescu declară:

Are puține minute (73) și multe personaje (12, mai precis). Este construit din scene foarte lungi, filmate în stiluri și formate diferite, și montate în ordine non-cronologică. Howard Hawks zicea odinioară că un film reușit are nevoie de trei scene bune și de niciuna proastă.  EXT. MAȘINĂ. NOAPTE are trei cu totul – deci, da.

În comunicarea oficială a lungmetrajului, acesta apare descris ca fiind un thriller sângeros (un soi de Cireșarii în Zona Crepusculară), care se transformă în propriul său „making of“, unul teribil de vorbit – o conversație despre film, despre frică, despre ficțiune. Din distribuţia rolurilor principale fac parte actorii Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu.

Imagine din filmul „Ext. Maşină. Noapte“; de la stânga, la dreapta: Dorian Boguţă, Şerban Pavlu, Andi Vasluianu, Rodica Lazăr
Imagine din filmul „Ext. Maşină. Noapte“; de la stânga, la dreapta: Dorian Boguţă, Şerban Pavlu, Andi Vasluianu, Rodica Lazăr

Imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, decorurile și costumele de Mălina Ionescu. Inginer de sunet este Alexandru Dragomir, iar Marius Leftărache a asigurat sound design-ul. Codruța Crețulescu, Vlad Rădulescu și Claudiu Mitcu sunt producători.

Programul întâlnirilor cu echipa filmului, cu ocazia proiecţiilor speciale din Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, dintre 9 şi 14 septembrie:

  • 9 septembrie: Cinema Elvire Popesco (Bucureşti), ora 18.30; vor fi prezenţi: regizorul Andrei Creţulescu şi actorii Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu.
  • 11 septembrie: Happy Cinema Vitantis (Bucureşti), ora 19:00; vor fi prezenţi: regizorul Andrei Creţulescu şi actorii Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Andi Vasluianu;
  • 12 septembrie: Cinema Muzeul Ţăranului (Bucureşti), ora 20:15; vor fi prezenţi: regizorul Andrei Creţulescu şi actorii Rodica Lazăr, Dorian Boguță, Andi Vasluianu;
  • 13 septembrie: Cinema Victoria (Timişoara), ora 20:00; vor fi prezenţi: regizorul Andrei Creţulescu şi actorul Şerban Pavlu;
  • 14 septembrie: Cinema Arta (Cluj-Napoca), ora 18:00; sesiune online de întrebări și răspunsuri cu o parte dintre membrii echipei.