Filme, Noutăți

În seara asta, pe HBO: animația „Muntele magic“ și 4 scurtmetraje românești

Seara de joi, 30 iunie, este dedicată producțiilor românești la HBO. Primul film programat este Muntele magic, care va fi difuzat începând cu ora 20:00.

Sub forma unui documentar animat, lungmetrajul regizat de Anca Damian este biografia lui Adam Jacek Winker. Refugiat polonez în Paris, Adam și-a dorit să schimbe lumea. Viața lui este dată peste cap în anii ’80, când își imaginează că este un cavaler din secolul 20 și părăsește Franța ca să lupte alături de comandantul Massoud împotriva sovieticilor din Afganistan.

De la ora 21:30, HBO vă oferă scurtmetrajul Cai putere regizat de Daniel Sandu, cu Lucian Ifrim, Cătălin Stelian, Mihaela Sîrbu, Adrian Titieni și Costel Cașcaval în rolurile principale. În fiecare an, Mihai, cu ajutorul prietenilor, își urcă motocicleta în apartamentul său de la etajul zece pentru a o proteja pe perioada iernii și apoi o aduce înapoi jos primăvara. Dar, anul acesta, Mihai descoperă cât de fragile pot deveni prieteniile.

Secvență din „Cai putere“
Secvență din „Cai putere“

Imediat după Cai putere, de la ora 22:00, urmează un alt scurtmetraj românesc, Verigheta, în regia lui Gabriel Achim. Soțul, intepretat de Gabriel Spahiu, își scapă din neatenție verigheta sub o ladă frigorifică dintr-un supermarket. Încercând să ascundă acest lucru de soția lui, interpretată de Mihaela Sîrbu, el va transforma ziua într-una memorabilă pentru amândoi.

Gabriel Spahiu, în „Verigheta“
Gabriel Spahiu, în „Verigheta“

De la ora 22:15, urmează scurtmetrajul Ramona, în regia lui Andrei Crețulescu, cu Șerban Pavlu, Dorian Boguță, Ana Ularu, Rodica Lazăr și Andi Vasluianu. Această producție încheie trilogia începută cu Bad Penny în 2013 și continuată cu Kowalski, în 2014.

Cu Orange Love, ai canalele HBO incluse 3 luni și Smart TV 4K în rate.

Seara filmului românesc se încheie cu Dispozitiv 0068, regizat de Radu Bărbulescu. Un lunetist, interpretat de Toma Cuzin, se instalează în apartamentul unei bătrâne pentru a asigura perimetrul pe parcursul unui summit NATO. Acolo o descoperă pe proprietara apartamentului, o bătrână semi-paralizată, care nu vorbește niciodată. Odată ce îngrijitoarea pleacă, cei doi rămân singuri într-o tăcere stânjenitoare. Deodată, bătrâna îi cere lunetistului ceva ce le va schimba viața amândurora.

„Dispozitiv 0068“
„Dispozitiv 0068“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *