Filme, Recenzii filme

„Charleston“: vizita desuetului amant

La puțin timp după ce soția sa moare, Alexandru (Șerban Pavlu) este vizitat de un musafir neașteptat.

Sebastian, bărbatul care apare la ușa îndoliatului soț, se recomandă drept fostul amant al Ioanei (Ana Ularu). Apariția este neașteptată, cireașa nedorită de pe tortul sărbătoritului, de vreme ce, în seara sosirii lui, Alexandru împlinise 42 de ani.

Naiv, sentimental și cu un aer provincial, Sebastian este, din multe puncte de vedere (inclusiv vestimentar), opusul lui Alexandru. Alăturarea celor două personaje declanșează numeroase situații comice, susținute și de schimbul de replici lejer-amuzante. Alexandru este tipul cool, în jeanși, pulovere largi sau tricouri, cu căști în urechi, care bea și fumează mult, cumva boem prin prezență și spațiul pe care-l locuiește, mai boem și prin faptul că e scriitor, deși acum se află în faza în care își „scrie“ doliul, și nu o carte.

Filmul "Charleston"
Sebastian (Radu Iacoban) și Alexandru (Șerban Pavlu)

Sebastian, dimpotrivă, pare să vină din alte vremuri (el vine până la urmă din trecut!). Are un look cuminte și preferințe culinare light (referințele culinare sunt foarte bogate în filmul  „Charleston“!), este timid și necalculat de sincer, ca și când s-ar oferi singur să fie luat în râs. Cu toate astea, există momente în care personajele fuzionează, amantul funcționând ca o extensie a protagonistului, de unde și carnețelul unde își notează diverse lucruri.

Odată cu desfășurarea întâmplărilor, Alexandru dă de înțeles că are un plan cu Sebastian, însă până la plan, îl umilește și se distrează pe seama lui în mod repetat, uimit fiind de fapt, în subconștientul său, cum de a putut iubi o femeie care, la rândul ei, a avut o relație cu un astfel de bărbat. „Certându-l“ pe Sebastian, se ceartă pe sine însuși.

Cu Orange Love, ai canalele HBO incluse 3 luni și Smart TV 4K în rate.

În filmul „Charleston“, fiecare personaj trăiește într-o lume a lui, paralelă cu realitatea: de la decedata Ioana, care găsise în brațele amantului probabil ce nu găsise în brațele soțului, până la taciturnul Hrubesch (Vlad Galer), păpușa-companion a lui Maximiliam (Dorian Boguță), prietenul lui Alexandru, sau tatăl Ioanei (Victor Rebengiuc), o alienantă sursă de povești cu patrupezi (în timpul mesei, când este adusă în discuție infidelitatea fiicei, tatăl continuă să depene amintiri cu un câine). Discursurile și realitățile suprapuse rămân în film una dintre cele mai puternice și mai vii surse de comic și se datorează în mare parte acestei vizite neașteptate din partea unui desuet amant.

Notă film:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *