„Un om la locul lui“, un film la locul lui

Bărbatul care oscilează între două femei este o temă recurentă în filmele românești, recente sau mai puțin recente.

Romeo Aldea din „Bacalaureat“ își împarte viața între Magda și Sandra, pilotul din „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“ aleargă când la soție, când la amantă, iar arhitectul George, protagonistul filmului „Dublu“, este plictisit de perspectiva domestică a relației pe care o are și fuge spre Alina, „meduza veninoasă“.

Filmul „Un om la locul lui“, proiectat în avanpremieră la noi, cu ocazia „Les films de Cannes à Bucarest“, are aceeași temă: Petru (Bogdan Dumitrache) este iubitul Laurei (Ada Galeș), cu care urmează să se căsătorească, pentru că a rămas însărcinată, dar în același timp are o relație cu Sonia (Mădălina Constantin), o colegă de serviciu, care a suferit un accident grav de muncă. Simultaneitatea întâmplărilor – sarcina și accidentul – îl plasează pe protagonist într-o situație fără ieșire, o cumpănă grea, dusă de personaj cu resemnare și umilință.

Majoritatea cadrelor îl surprind pe Petru cu capul plecat, tăcut, meditativ. Singurul moment de răbufnire este atunci când se frige din cauza unui ibric cu apă pus la fiert. De altfel, el singur spune, într-una din scene, că tăcerea sa în fața suferinței l-a intrigat și pe tatăl lui – în preadolescență și-a rupt mâna, iar tatăl l-a înjurat numai ca să-și exprime cumva durerea; mama, în schimb, nu a spus nimic.

Petru este însă, în ciuda interiorizării lui, foarte dinamic. Seamănă cu un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și ajunge la capătul drumului intact, perfect rotund. Filmul se deschide cu el mergând, la locul de muncă este în continuă mișcare, în viața personală aleargă de la o iubită la alta. În acest context, clipele de repaus fizic sau mental sunt ca un pahar cu apă rece după o cursă în deșert – atât lângă Laura, cât și lângă Sonia, simte nevoia să se odihnească întotdeauna în poziție fetală. Revine la starea de lipsă de griji și de probleme, tocmai lângă ele, sursa propriei dileme.

Spre deosebire de Petru, personajele feminine sunt foarte statice. Laura stă pe scaun când îl ceartă pe Petru, pare că stă chiar și când se deplasează – dreaptă, cu fruntea sus, aproape imobilă. În magazin, la cumpărături, nu are nimic din agitația unui consumator firesc. Laura se află pe un piedestal invizibil și nu își trădează trăirile interioare. Este mamă înainte de a deveni mamă și uneori are tendința de a-l mustra pe „copilul“ Petru. Cât despre Sonia, prima imagine a ei în film este pe scaunul mortului, după care rămâne imobilizată pe patul de spital. Sonia inspiră, cu toate astea, mai multă tandrețe decât Laura, mai multă înțelegere. „Eu mi-am făcut părul, iar tu ai făcut un copil“, afirmă ea când află că Petru va deveni tată.

E greu de apreciat care dintre cele două situații, ale celor două femei, este mai dramatică și la fel de greu de dat un verdict în privința protagonistului – nu orice problemă are rezolvare și nu întotdeauna este ușor să alegi. „Parcă se întâmplă toate cum vor ele“, concluzionează Petru, care ia în calcul și posibilitatea unei spovedanii – în mod neașteptat pentru un personaj în contextul majorității filmelor de azi, străine sau românești.

„Un om la locul lui“ îndrăznește să nu schimonosească ori să ironizeze imaginea preotului ori a bisericii. Spitalul, de asemenea, este prezentat ca loc de vindecare și-atât, fără nuanțe negative. Întreaga poveste se concentrează asupra lui Petru – om, bărbat, inginer, iubit, copil -, iar „(…) ceea ce nu se vede și ceea ce nu se spune ar trebui să trimită cu gândul la limitele înțelegerii fiecăruia dintre noi cu privire la un anumit eveniment, la un moment dat“, după cum regizorul Hadrian Marcu a subliniat.