„Familiar“ este al cincilea lungmetraj regizat de Călin Peter Netzer şi intră în cinematografele de la noi vineri, 26 ianuarie.
Proiectat în premieră mondială la Festivalul Tallinn Black Nights (Estonia), „Familiar“ aduce în prim plan povestea unui regizor care își investighează propria familie, forțând accesul la cel mai fragil moment din existența ei.
SINOPSIS. Dragoș, un regizor român, decide să facă un film despre emigrarea familiei sale în Germania anilor ’80. Emigrarea s-a realizat în condiții suspecte, cu ajutorul fostei sale iubite, Ilinca. Colaborarea îi apropie pe cei doi, dar complică relația lui Dragoș cu logodnica actuală. Pe măsură ce acesta se adâncește în trecutul propriei familii, ies la iveală mai multe secrete care duc la o serie de dezvăluiri cutremurătoare. Într-un final, ceea ce s-a dorit a fi un film despre vindecarea unor răni vechi, devine un motiv de distanţare şi reevaluare a legăturii cu cei apropiaţi.
Personajele își păstrează secretele sau, în timp ce spun un lucru, gândesc altceva. Nu știi niciodată care este adevărul. De asemenea, cred că au o problemă cu ceea ce își amintesc sau mai curând cu ceea ce vor să-și amintească. (Călin Peter Netzer pentru Variety după proiecția de la Tallinn)
Din distribuţie fac parte actorii Emanuel Pârvu, Iulia Lumânare, Ana Ciontea, Adrian Titieni, Victoria Moraru și Vlad Ivanov. Scenariul a fost scris de Călin Peter Netzer și Iulia Lumânare, iar imaginea este semnată de Barbu Bălășoiu și Andrei Butică. De costume s-au ocupat Judy Shrewbury și Ioana Covalcic, montajul a fost realizat de Dana Bunescu, iar machiajul și coafura de Gabriela Crețan și Cristina Temelie.
Călin Peter Netzer, filmografie: Maria (2003), primul lungmetraj al cineastului, a fost proiectat la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri, a câștigat premii la Locarno (Marele Premiu, Leopard pentru cel mai bun actor și Leopard pentru cea mai bună actriță) și a fost nominalizat la Premiile Filmului European. Al doilea lungmetraj, Medalia de onoare (2009), a fost selectat la peste 30 de festivaluri internaționale și premiat la Salonic, Torino, Miami, Durres, Los Angeles și Zagreb. Poziția Copilului (2013) a câștigat Ursul de Aur pentru cel mai bun lungmetraj la Berlinale, devenind primul film românesc care a primit vreodată acest premiu. În 2017, Călin a revenit în Selecția Oficială a Berlinalei cu Ana, mon amour, unde a câștigat Ursul de Argint pentru Contribuție artistică remarcabilă.
Filmul „Familiar“ va putea fi văzut de vineri, 26 ianuarie, în peste 20 de oraşe din ţară, după cum urmează:
București (Cinema City Cotroceni, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union, Cineplexx Băneasa, Hollywood Multiplex);
Alba Iulia (Inspire Cinema);
Arad (Cinema Arta);
Bacău (Happy Cinema);
Baia Mare (Cinema City);
Bistrița (Happy Cinema);
Brașov (Centrul Cultural Reduta, Cinema City);
Botoșani (Happy Cinema);
Buzău (Happy Cinema);
Caransebeș (Cinema Luna 3D);
Cluj Napoca (Cinema Arta, Cinema Victoria);
Constanța (Centrul Cultural Jean Constantin);
Craiova (Inspire Cinema Electroputere VIP, Inspire Cinema Mercur);
Iași (Cinema Ateneu);
Petroșani (Cinema Șerban Ionescu);
Piatra Neamț (Cinema Mon Amour);
Pitești (Cinema Trivale);
Ploiești (Cinema City AFI Palace);
Reșița (Cinema Dacia);
Sibiu (CineGold);
Timișoara (Cinema Timiș, Cinema Victoria).
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos