Atunci când sunetul ia locul elementelor vizuale, devine partea cea mai importantă a oricărui film – scrie Chuck Palahniuk în recentul lui roman, „Inventarea sunetului“.
Se întâmplă de multe ori ca sunetul, în filmul lui Bogdan Mirică, să fie pe primul loc – scopul fiind clar, de a susţine misterul întâmplărilor, teama urmăritoare şi neprevăzutul care pare să aştepte la fiecare următor colţ de stradă. Dar şi mai intrigant e atunci când sunetul se opreşte şi este exprimat prin imagini.
Când Carla începe, într-una dintre scene, să plângă hohotind, îi vedem doar coastele vibrând, nu auzim plânsul propriu-zis – învelişul sonor al acestei izbucniri este strangulat şi emoţia transmisă devine, astfel, cu atât mai puternică; pentru că simţim starea, nu doar o vedem. Scena traduce o tensiune acumulată, o furie strânsă şi eliberată mut.
Tensiunile acumulate derivă, în cazul lui Bogdan, partenerul Carlei, din frica provocată de incertitudine, de neclaritatea jocului în care pare prins, în care este de fapt prins. Împreună cu alţi trei bărbaţi, vag cunoscuţi, participase la un jaf armat, însă îl bănuieşte după consumarea faptei pe unul dintre ei ca fiind poliţist şi, prin urmare, că ar manipula ancheta de după jaf. Descoperirea celui de-al patrulea „element“ i-ar putea aduce liniştea şi soluţionarea puzzle-ului căruia tot încearcă să îi dea de cap.
Sunetul asociat personajului Bogdan are rol de o a doua piele, îl însoţeşte mereu. Este indicatorul genului de film – un thriller – şi, în consecinţă, vocea atmosferei -, dar este şi barometrul unor stări interioare.
Palma cu care o femeie izbeşte brusc parbrizul maşinii în care se află la un moment dat Bogdan, se aude puternic şi înfundat, ca o inimă ascultată la stetoscop; sunt bătăile ventriculare ale unui om într-o situaţie-limită, din ce în ce mai adâncit în pericol şi în nesiguranţă. Iar zgomotul plăcilor de faianţă sparte cu un ciocan, în final, dă glas spaimei duse la apogeu, a marii nelinişti dinaintea unui final neaşteptat.
Investiţia în sound design şi preocuparea pentru sunetul propriu-zis sunt, în filmul „Boss“, evidente. Şi în recentul „Spre Nord“ sunt vizibile aceste preocupări. Ceea ce se aude susţine ceea ce se vede, sau amplifică, sau traduce, sau (uneori) înlocuieşte ceea ce se vede. Sunetul începe să fie o artă în sine şi în cinemaul românesc, iar „Boss“ scrie un capitol consistent.
Filmul „Boss“ – alte detalii:
Lansare în cinematografele din România: 21 aprilie
Gen: thriller/ noir
Regie: Bogdan Mirică
Distribuţie: Laurențiu Bănescu (Bogdan), Ioana Bugarin (Carla), Sergiu Costache, Teodor Corban, Cuzin Toma, Mimi Brănescu, Diana Cavallioti, Cosmina Stratan
Durată: 126 de minute
Distribuitor: Bad Unicorn
Sinopsis: Bogdan, un şofer de ambulanţă metodic şi inteligent, participă la un jaf armat alături de alţi trei bărbaţi pe care abia îi cunoaşte. Deşi iniţial pare că cei patru vor scăpa neprinşi, lumea lui Bogdan se răstoarnă dramatic când începe să suspecteze că unul dintre complici manipulează ancheta poliţiei. Iniţiază propria-i investigaţie, în încercarea de a afla identităţile complicilor săi. Pe măsură ce descoperă noi detalii, se adânceşte tot mai mult într-o spirală a fricii şi a paranoiei.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos