„Ivana cea groaznică“ şi dornică de tandreţe

Oare dacă Ivana din filmul Ivanei Mladenović ar fi pusă, la fel ca Benni din „Copilul-problemă“, să-şi audă ecoul, ce cuvânt ar striga?

Nu există la prima vedere, nici o legătură între Ivana şi Benni. Sunt personaje în două filme complet diferite, le diferenţiază vârsta, contextul, povestea. Cu toate astea, au ceva în comun – amândouă trec prin stări de criză, în care modul lor de a-şi arăta nemulţumirea, o teamă sau poate un gol sufletesc se manifestă prin ţipete. Benni depăşeşte limitele şi devine agresivă, are reale probleme de comportament. Nu este şi cazul Ivanei. Dar ţipetele lor demască, de fiecare dată, nevoia de afecţiune, de tandreţe, de liniştea pe care numai prezenţa constantă şi caldă a unui alt om o poate da. Când Benni este dusă la o cabană, în pădure, ca „remediu“ final pentru situaţia ei, Micha, însoţitorul de şcoală, o întreabă dacă vrea să îşi audă ecoul. Cuvântul pe care fetiţa îl strigă este „Mama“.

Oare dacă Ivana din filmul Ivanei Mladenović ar fi pusă, la fel ca Benni din „Copilul-problemă“, să-şi audă ecoul, ce cuvânt ar striga?

Sinopsis „Ivana cea groaznică“: Într-un moment de colaps fizic, nişte probleme de sănătate pe care medicii le pun pe seama stresului, Ivana merge în Kladovo, oraşul natal situat pe malul celălalt al Dunării, şi decide să îşi petreacă vara aici. Primarul îi propune să fie imaginea festivalului de muzică Podul Prieteniei, ofertă pe care o primeşte nu foarte convinsă. Între timp, în Kladovo sosesc prietenii excentrici din Bucureşti, Andrei, fostul iubit al Ivanei, şi Anca, actuala lui iubită. Pe măsură ce bârfele legate de povestea de dragoste a Ivanei cu un băiat mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase.

Irascibilitatea protagonistei se intuieşte încă din trenul care o duce spre casă: acceptă doar discuţii liniştitoare cu ceilalţi călători şi respinge tot ce este verbalizat cu un ton negativ. E o reacţie de refuz categoric, o nevoie de a se apăra şi, dacă există tentaţia ca ea să pară un copil răsfăţat, pe parcursul filmul această tentaţie se va risipi: Ivana este de fapt un om fragil. Un om care migrează între două lumi – Kladovo şi Bucureşti – şi între două relaţii – o relaţie de iubire cu un băiat mai tânăr şi o relaţie de prietenie cu fostul iubit. Un om care are nevoie de o stabilitate afectivă.

Starea de tensiune în care se află personajul se prelungeşte şi acasă, în dialogurile cu familia – tată, mamă, bunică. Nimeni din casa Mladenović nu o protejează pe Ivana, toată lumea îi spune ce gândeşte, ba chiar îi şi sugerează să plece la Bucureşti dacă acolo e mai bine. Este ironizată şi înfruntată. Înfruntarea este o stare de spirit în familia ei, o formă pe care o ia adevărul cu scopul de a o ajuta pe „bolnava închipuită“ să fie convinsă că nimic nu e în neregulă cu ea din punct de vedere medical („Totul e în capul tău!“, îi spune tatăl). În ciuda acestor confruntări verbale, se simte în casa Mladenović şi o doză de dragoste. Insuficientă însă pentru a-i da Ivanei liniştea.

Aşa că, dacă Ivana, cea din filmul Ivanei Mladenović, ar fi pusă, la fel ca Benni din „Copilul-problemă“, să-şi audă ecoul, cuvântul rostit ar putea fi la fel de bine Kladovo, sau Bucureşti, Andrei ori numele iubitului mai tânăr. Sau un cuvânt doar de ea ştiut, pentru că Ivana nu e doar groaznică şi dornică de tandreţe, ci şi imprevizibilă.