„Handle with Care“ şi „System Crasher“: taţi-problemă vs copii-problemă

Să recunoşti că nu simţi o conexiune cu copilul adoptat sau că te „predai“ în faţa copilului natural şi alegi să-ţi iei mâinile de pe el sunt adevăruri greu de digerat, subiecte aproape tabu, însă o miză puternică pentru un scenariu de film. „Handle with Care“ şi „System Crasher“ sunt două exemple.

„Handle with Care“ („Hjertestart“ în norvegiană, „Manevrat cu grijă“ în română) este un film din 2017, regizat de Arild Andresen. Kjetil este văduv şi se află într-o situaţie dificil de controlat emoţional: nu se poate descurca singur, ca tată, după ce a rămas fără soţie. Întâmplarea face ca Daniel, copilul lui, să fie adoptat, motiv pentru care, recunoaşte Kjetil, nu reuşeşte, cu atât mai mult, să stabilească o legătură cu el. Disperat, pleacă în Bogotá pentru a-i găsi mama biologică.

„Handle with Care“ ar putea fi privit dintr-o mulţime de unghiuri: a adopţiei, a copilului adoptat, a femeii care l-a abandonat, a părinţilor adoptivi. Dar o să ne limităm la perspectiva pe care filmul o impune cel mai mult: personalitatea lui Kjetil, tatăl adoptiv. Kjetil nu este imun, conştientizează întreaga situaţie, ba chiar o discută la psiholog, îşi recunoaşte „problema“: colapsul emoţional prin care trece după moartea Camillei şi neputinţa de a se apropia de Daniel. „Doar pentru că cineva nu îşi exprimă emoţiile, asta nu înseamnă că nu le are“, spune Arild Andresen despre personajul său. „Handle with Care“ este portretul unui tată onest, a unui om violent de sincer atât cu el, cât şi cu fiul adoptat (de unde şi „ereziile“ comportamentale ale lui Daniel). Să-ţi admiţi lipsa de empatie faţă de copil este destul de greu de recunoscut de alţi părinţi aflaţi într-o situaţie similară. Filmul lui Andresen rămâne o bătălie intensă pentru (re)câştigarea afecţiunii, despre capacitatea de a da şi a primi iubire. Iar rolul pe care îl face actorul Kristoffer Joner (Kjetil) te va determina să-i cauţi toate filmele în care e distribuit. „Handle with Care“ mai poate fi văzut pe HBO GO.

În „System Crasher“ („Systemsprenger“ în germană, „Copilul-problemă“ în română), nu doar mama este cea care admite că nu îi poate face faţă lui Benni, un copil considerat problemă pentru că are ieşiri imprevizibile şi agresive. Într-un fel sau altul, motivaţi de dorinţa de a-i fi bine acesteia, dar şi celorlalţi copii, o fac toţi reprezentanţii centrelor sociale pe unde trece Benni. I se caută soluţii, este trimisă de la un cămin la altul, pe scurt, e aruncată ca un ou fierbinte dintr-o mână în alta. Abandonul are multe feţe în filmul regizat de Nora Fingscheidt.

Povestea protagonistei din „Copilul-problemă“ îngenunchează nu doar personajele din film, îngenunchează şi spectatorul. Trecerile bruşte de la o stare la alta, fuga continuă, foamea de afecţiune maternă pun în scenă un carusel complex de emoţii. Benni este la fel de violent de sinceră ca tatăl din „Handle with Care“. Şi tot ca el, bătălia pe care o duce este pentru a-şi câştiga afecţiunea pierdută. „System Crasher“ intră în cinematografe pe 6 decembrie.