„Dovlatov“: umor, lirism și ironie

Puțin cunoscut în timpul vieții, Sergei Dovlatov a devenit aproape un erou în Rusia (deși nu i-ar fi plăcut foarte mult această denumire!) după moartea lui, în 1990.

Alexey German Jr. portretizează prin scriitorul jumătate armean, jumătate evreu, omul care a rezistat unui regim autoritar, care și-a salvat existența și literatura prin umor și sarcasm. Deși i s-a cerut să își adapteze stilul la noua politică editorială – laudativă și lipsită de substanță, lucioasă ca un bibelou ieftin -, jurnalistul a refuzat să o facă, preferând să nu fie plătit decât să își compromită talentul.

Nu toți au fost însă la fel de puternici ca Dovlatov. În cele șase zile din viața lui – perioada desfășurării acțiunii – asistăm la o adevărată săptămână a patimilor, în care cei mai fragili cedează, cei mai versatili își apără pielea și traiul cald, iar cei mai puternici trăiesc, există. Prin ideile pentru care luptă, dar mai ales prin credința în aceste idei.

Filmul este, din acest punct de vedere, și un portret al boemiei anilor respectivi. Hollywood Reporter notează că meritul lui este de a face spectatorul să înțeleagă că, în ciuda nonsensului și al represiunii, anii ’70 au avut în ei ceva unic, de neînlocuit din punct de vedere creativ. Discuțiile aprinse despre literatură, întâlnirile underground dintre scriitori, întrerupte de sunetul unui saxofon, nașterea unei poezii în pragul unei uși, a unui text la fața locului, toate conturează un lirism aparte în filmul lui Alexey German Jr., lirism care îmblânzește austeritatea contextului politic, doritor de scrieri pozitive, înălțătoare. „Literatura nu este pozitivă sau negativă, literatura este sau nu este“, afirmă Sergei Dovlatov.

Lupta scriitorului împotriva sistemului, a normei, simbolizează, de asemenea, și supraviețuirea artei în cinematografie și în orice alt domeniu. Trimiterile spre film (este ironizat filmul de propagandă) și spre muzică au rolul de a desena un tablou complet al creației. De filtrul sarcasmului nu scapă nici snobii, nici oamenii profani, neavizați: într-un anumit moment, Dovlatov se recomandă drept Kafka și este luat în serios, iar despre pictorul Malevich spune că este căpitan la secție, fiind luat din nou în serios.

Viața personală a scriitorului rămâne pe un plan secundar, primordială în film este dorința lui constantă (apare ca un laitmotiv) de a fi publicat, de a se exprima așa cum gândește, nemijlocit și necosmetizat, fixându-și privirea spre el însuși, și nu spre eroii fabricați de regim. De-aici și zbuciumul interior, care rezultă din refuzul de a fi publicat. În paralel cu această dorință, mai există una: aceea de a cumpăra o păpușă pentru fiica lui. O idee jucăușă, dar irealizabilă, de neimaginat în 2018, de exemplu. Doar prin acest detaliu, ne putem face o părere despre imposibilul vremii.

Citește și:
„Dovlatov“, primul rol principal al actorului Milan Marić
Filmul „Dovlatov“: când intră în cinematografe și de ce ar trebui să-l vezi