De vorbă cu actorul István Téglás, despre rolul din „Dinți de lapte“

În filmul „Dinți de lapte“, regizat de Mihai Mincan, actorul István Téglás joacă rolul ofițerului de miliție Valentin Prisacaru.

Simbol al regimului comunist, Valentin este o enigmă, se ascunde sub masca indiferenței și, în același timp, a unui profesionist desăvârșit. Uneori, pare să nu fie decât o umbră. Sau o prezență concretă – rece, cinic, distant. Ca tată, înțelege și este afectat de drama familiei lovite de tragedie, dar nu reușește niciodată să depășească limitele impuse de regimul pe care îl servește.

Dinți de lapte/ Milk Teeth, povestea. Filmul o are în rol principal pe Emma Ioana Mogoș (o tânără actriță preadolescentă) și este plasat, temporal, la finalul anilor ’80. Subiectul o aduce în atenție pe Maria, de numai 10 ani, o fetiță a cărei soră, cu un an mai mare, dispare subit. În timp ce ancheta este în desfășurare și părinții o caută disperați pe fiica lor cea mare, Maria apelează la ajutorul și încrederea prietenilor. Întâmplarea prin care trece o maturizează forțat și o determină să ia decizii extrem de importante.

Prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, Dinți de lapte/ Milk Teeth rulează pe marile ecrane de la noi începând cu 14 octombrie. Actorul István Téglás povestește mai multe despre provocările rolului din acest lungmetraj:

Nu am știut, până la acest proiect, că în vremea comunismului au dispărut atât de mulți copii.

Cum a fost pentru tine să interpretezi acest personaj atât de diferit de altele pe care le-ai jucat?
E un rol ușor atipic, atât pentru mine, cât și pentru filmele românești. Chiar dacă e un milițian de pe vremea comunismului, are ceva diferit, un pic mai multă empatie decât aveau cei din perioada respectivă. Asta vine și din faptul că este tată, are o fiică, și, astfel, poate înțelege mai bine ce înseamnă dispariția unui copil. Îmi place această tușă a caracterului lui – faptul că este mai uman decât ai zice în mod normal despre un astfel de personaj.

Cum a fost prima întâlnire cu scenariul?
La început, mă gândeam că e o altă poveste din vremea comunismului, însă apoi, după ce am înțeles despre ce e vorba, am văzut abordarea, faptul că încearcă să arate lucrurile diferit, atât prin poveste, cât și prin personaje, mi-am dat seama că încă mai sunt subiecte de explorat, din perioada respectivă. Nu am știut, până la acest proiect, că atunci au dispărut atât de mulți copii.

Costumul a fost croit special pentru mine, nu preluat dintr-un depozit.

Dar prima zi de filmare?
Pe set, am încercat să fiu mereu prezent, să nu urmăresc un șablon, să fiu atent la poveste și la secvențele de filmat. În Vulcan, unde a avut loc prima zi de filmare, în fața unei cofetării, după ce am făcut câteva duble, mi-am dat seama că m-am lăsat copleșit de emoția situației, empatizasem prea mult cu contextul respectiv. Altfel, a fost o atmosferă prietenoasă pe platou, detaliu care m-a ajutat. Și costumul a avut un rol în construirea personajului și, implicit a epocii – a fost croit special pentru mine, nu preluat dintr-un depozit.

Care a fost, pentru tine, cea mai dificilă secvență?
Cea mai dificilă secvență a fost în ultima mea zi de filmare, lungă și complicată – când personajul meu merge acasă la familia Alinei Lucaciu (fetița dispărută), pentru a recolta probe, și se întâlnește pentru prima dată cu tatăl acesteia (Igor Babiac).

***

István Téglás este actor la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale“ din București. Are colaborări cu alte instituții culturale, precum și cu numeroase spații independente. În ultimii ani, este prezent constant în filmele românești – care i-au adus patru nominalizări și două premii important (un premiu pentru cel mai bun actor într-un rol secundar la GALA UCIN, pentru „Malmkrog“ în regia lui Cristi Puiu, și un premiu pentru cel mai bun actor într-un rol secundar la GALA GOPO, pentru „La Gomera“ în regia lui Corneliu Porumboiu).

Filmografie selectivă: „Süskind“ (2012), „Walking With The Enemy“ (2013), „Autoportretul Unei Fete Cuminți“ (2015), „Un Prinț Și Jumătate“ (2018), „La Gomera“ (2019), „Malmkrog“ (2020), „Luca“ (2020), „Spioni de ocazie“ (2021), „Mammalia“ (2023), „Leonora In The Morning Light“ (2025).