Ioana Mischie: „Într-o lume invadată de conflicte, cinema-ul devine o formă de pace“

De vorbă cu Ioana Mischie, despre filme, poezie şi inteligenţă artificială. Sau cum se regăsesc toate acestea în Guvernul copiilor II, cel mai recent proiect regizat de ea.

Dinfilme.ro: Ce te-a convins să continui „Government of Children“/ „Guvernul copiilor“, cu o a doua parte?
Ioana Mischie, regizor: „Government of Children“/ „Guvernul copiilor“ a fost de la început gândit să devină un proiect continuu, încă din faza de concept. Am fost dintotdeauna fascinată de universul unui perpetuum mobile și mi-am dorit să adaptez această tehnică în cinematografie, tinzând spre ceea ce am definit în lucrarea doctorală ca fiind „cinema infinit“.

Conceptul proiectului a fost inițiat în 2017 în cadrul bursei Fulbright de la USC School of Cinematic Arts și a debutat în 2018 ca prima amplă franciză transmedia din România, menită să fie extinsă local și global, în cât mai multe comunități din această lume. O parte dintre descoperirile cele mai recente cu privire la evoluția proiectului sunt incluse într-un articol din cartea Imagining Transmedia, care va fi lansată la MIT Press pe 23 aprilie.

Menirea proiectului este să arhiveze și să extindă exponențial viziuni pline de însemnătate cu privire la viitorul societal pe termen lung. Prin demersul artistic pe care îl avem, amplificăm aceste idei inițiale ale copiilor prin lumi virtuale state of the art. Ne place să credem că acest inventar al viitorurilor va inspira și implementări societale constructive.

Esența proiectului constă în creionarea unei conștiințe colective care poate genera o schimbare de paradigmă într-un context adesea alienat, pesimist, lipsit de orice speranță.

Proiectul poate fi continuat pe multiple paliere: teritoriale (având potențial scalabil pentru a fi replicat în alte țări), temporale (intervievând copiii-protagoniști periodic în etape diferite ale vieții, ca demers sociologic), societale (implementând viziunile dezvoltate în măsuri practice), educaționale (declinând filmul în ateliere axate pe imaginație civică care pot augmenta acest proces și pot antrena un nou tip de gândire vizionară). Partea cea mai frumoasă a acestui demers este că, în timp, poate ajunge să fie continuat chiar de copiii din proiect, care au parcurs procesul de lucru și cunoscându-l, îl pot duce mai departe.

Din punct de vedere cronologic, primul film Government of Children I a fost un proiect de arts-based research și după aceea vizibilitatea proiectului ne-a ajutat să obținem finanțare pentru a-l continua. Government of Children II are complexitatea filosofică pe care am sperat să o obținem și ne bucurăm că am avut șansa să lucrăm cu o echipă de profesioniști precum Tudor Lucaciu RSC, Zsolt Magyari – directori de imagine, Sebastian Androne Nakanishi – compozitor de muzică, Alexandru Pop – art director.

Ne dorim să continuăm universul Government of Children prin filme inovatoare, proiecte de realitate virtuală interactive și inițiative civice care ne pot provoca să regândim societatea, să o reformăm, să o reimaginăm constant.

Esența proiectului constă în creionarea unei conștiințe colective care poate genera o schimbare de paradigmă într-un context adesea alienat, pesimist, lipsit de orice speranță. În momentul în care conștientizăm că putem contempla și implementa idei vizionare, am parcurs deja jumătatea cea grea a drumului spre un viitor multidimensional, echitabil, creativ.

Pe măsură ce am descoperit comunități și perspective noi, ne-am dorit să ajungem să arhivăm activ și viziuni din afara țării. Ca atare, în etapa de cercetare am ajuns să intervievăm și copii din Republica Moldova, Kyrgyzstan, India, Bolivia, Camerun, Ucraina.

În prima parte, copiii participanţi la proiect sunt din Bucureşti şi din împrejurimile Capitalei. Aţi reuşit, în partea a doua, să atrageţi copii şi din restul ţării?
Da, în al doilea film am reușit să extindem proiectul exponențial, chiar dacă am avut în continuare numeroase constrângeri din cauza perioadei pandemice. Totuși, în etapa de cercetare și în etapa de casting am intervievat copiii din țară online, după care am selectat copii din comunități diversificate, atât ale majorității, cât și ale minorităților. Am beneficiat de implicarea directoarei de casting Liliana Toma și de sprijinul partenerilor educaționali. Ne-ar fi plăcut foarte foarte mult să ajungem în mai multe sate, însă din motive care au ținut de contextul pandemic și de bugetele modice pe care le-am gestionat, nu am reușit să facem asta încă, ca atare comunitatea dominantă de copii este încă dintr-o sferă predominant urbană. În viitor însă, ne propunem să ajungem și în sate.

Pe măsură ce am descoperit comunități și perspective noi, ne-am dorit să ajungem să arhivăm activ și viziuni din afara țării. Ca atare, în etapa de cercetare am ajuns să intervievăm și copii din Republica Moldova, Kyrgyzstan, India, Bolivia, Camerun, Ucraina. Acestea din urmă vor fi publicate gradual, însă sunt un adevărat tezaur al imaginarului uman și ne-au ajutat enorm să regândim proiectul într-o manieră holistică. Ne-au ajutat să rectificăm lista de întrebări, să ajungem la noi subiecte de discuție și în definitiv la noi scenarii de viitor.

Proiectul a progresat enorm, avem acum o comunitate vizionară de copii realmente diversă și pasionată și ne dorim să o extindem gradual, astfel încât opiniile exprimate în film să fie relevante pentru cât mai multe medii.

Ținem mult la articularea la plural a substantivului „viitor“ și, ca atare, ne-am propus și considerăm că am reușit să creionăm viitoruri inventive, care ne obligă pe fiecare dintre noi să ne întrebăm: Spre ce direcții am tinde?, Cum am rezolva noi provocările societale cele mai presante?, Care ar fi ideile propuse de noi, ce ar putea completa acest portret-robot al viitorurilor dezirabile?.

Deși adopt adesea noi tehnologii în scop de avansare a limbajului cinematografic, deși iubesc să studiez noi maniere de povestire și să inventez noi metodologii creative pentru a defini gramatici audio-vizuale, nu cred în cinema-ul construit 100% artificial.

În ce măsură inteligenţa artificială se regăseşte şi în acest proiect şi care este părerea ta legat de cinema şi AI, va ajunge cinema-ul să fie 100% construit artificial?
Am început prin a dezvolta lumile virtuale care augmentează premisele copiilor cu echipe umane transdisciplinare ultra-talentate și tocmai de aceea sunt atât de captivante și de emoționante. Am lucrat timp de trei ani cumulativ cu multă migală la fiecare cadru, la fiecare compoziție, la fiecare abordare de light design în parte până să devină o lume captivantă. Am folosit tehnologii de producție virtuală avansate și am reușit să eficientizăm procesul de creație, prin gândirea unei direcții artistice care unifică întregul film. Nu a fost întotdeauna ușor, inovarea tehnologică vine la pachet cu foarte multe „glitch“-uri care adesea încetinesc proiectul, cu foarte multe greutăți care par adesea de nedepășit. Am avut șansa să lucrăm cu artiști care și-au dorit să învețe lucrurile din mers și să le implementeze admirabil. Citând-o pe producătoarea Lisa Marie Wurzinger, a lucra la un proiect care implică tehnologii noi este ca și cum „ai construi o mașină în timp ce o conduci cu viteză maximă“. Într-un spirit similar, noi foloseam aceste noi tehnologii și, pe măsură ce le implementam, scriam și manualul de utilizare.

În momentul apariției inteligenței artificiale, eram deja în etapa de post-producție. Am început să valorificăm acest instrument inițial ca formă de prototipare. Ulterior, le-am folosit pentru a accelera viziuni noi din film, care altfel nu ar mai fi putut fi vizualizate. Chiar dacă a fost o formă de pionierat maniera în care am îmbinat prototipurile axate pe machine learning cu tehnologia virtuală din Unreal engine, am folosit într-o proporție relativ redusă această tehnologie per se, raportându-ne la film în ansamblul său. De altfel, ne-a fost destul de dificil la început să îmblânzim tehnologiile de machine learning și/sau inteligență artificială și să le facem compatibile cu modul nostru de a vizualiza lumea pentru că, de multe ori, aceste software-uri livrau numeroase „halucinații“ care nu erau relevante pentru proiect. Totuși, prin experimentare intensă am ajuns la un rezultat pe care îl considerăm valoare adăugată în film. Am avut șansa să prezint în cadrul a două conferințe de inteligență artificială cum anume am ales să explorăm acest mediu pentru a continua abordarea noastră inițială. Una dintre conferințe s-a desfășurat la CINETic UNATC și o alta în Senatul României. Împărtășind şi dezbătând aceste studii de caz, am conștientizat că este aceste demersuri devin o formă de pionierat cinematografic.

Consider că trăim schimbare de paradigmă care se întâmplă odată la un secol și aleg să mă bucur de ea, bineînțeles cu gândirea critică a unui artist-cercetător. Încerc să curatoriez cu măsură tehnologiile pe care le folosim și niciodată nu prioritizez tehnologia ca destinație finală, ci prioritizez conceptul, povestea, esența unui proiect și folosesc tehnologiile noi ca pe un instrument de amplificare sau augmentare.

Deși adopt adesea noi tehnologii în scop de avansare a limbajului cinematografic, deși iubesc să studiez noi maniere de povestire și să inventez noi metodologii creative pentru a defini gramatici audio-vizuale, nu cred în cinema-ul construit 100% artificial. În schimb, cred în instrumente tehnologice care pot ajuta, accelera sau îmbogăți un concept uman. Cred foarte mult în metodologii colaborative și de co-creație, care folosite cu înțelepciune pot aduce plus-valoare unui proiect.

Profesoara Kate Crawford spunea că AI-ul nu este nici artificial și nici inteligent și consider că avea, într-o proporție mare, dreptate. Aceste instrumente se bazează pe inteligență umană, se bazează pe resurse naturale și chiar în cea mai pură formă a lor, sunt adesea lipsite de expresivitate dacă nu au intervenții umane adiționale.

Majoritatea proiectelor noastre au o direcție conceptuală și artistică extrem de bine închegată și minuțios lucrată, care a fost deja premiată internațional și a devenit un stil recognoscibil prin proiecte virtuale precum Tangible Utopias, DreamNA. Am lucrat cel puțin un deceniu pentru a descoperi stiluri care ne fascinează. Am devenit o echipă cu experiență în materie de inovare audio-vizuală și ne place să credem că ceea ce descoperim cu fiecare proiect poate fi considerată o bună practică pentru industrie. În cazul proiectului de față, am îmbinat tehnologii clasice și tehnologii noi pentru a obține un gen de proiect cu totul nou, un documentar despre viitor, un film hybrid care jonglează cu animație, live footage și producție virtuală.

Cred în artă ca posibilitate de arhivare creativă a esenței umane, nu în artă ca escapism, nu în artă ca formă pur mecanică, nu în artă ca domeniu robotic.

Te-ai gândit să creezi un personaj 100% generat de AI sau să foloseşti un astfel de personaj printre cele reale, de factură umană?
Filmele de animație cu personaje iconice m-au fascinat încă de când eram copil și mi s-ar părea interesant să explorez un limbaj cinematografic în care personaje animate (potențial co-create cu ajutorul machine learning) interacționează cu actori sau actrițe. Mă fascinează aceste intersecții între multiple genuri, metodologii și abordări cinematografice. Cred că putem iniția proiecte care îmbină versatilitatea unui personaj virtual cu talentul unui actor, dacă ne referim la tehnologii de tipul motion capture cu ajutorul cărora mișcarea actorilor este imprimată unor personaje computer-generated sau dacă ne referim la personaje virtuale ale căror voci sunt interpretate de actori umani și astfel „capătă viață“. Așadar, iubesc aceste intersecții, iubesc explorarea acestor proporții și granițe, măsurarea și revizuirea lor constantă până deprindem un echilibru. În schimb, nu cred în proiecte artistice generate exclusiv de AI. Cred în artă ca posibilitate de arhivare creativă a esenței umane, nu în artă ca escapism, nu în artă ca formă pur mecanică, nu în artă ca domeniu robotic. Pentru mine, domeniul artistic are o formă de spiritualitate care nu poate fi redată prin nicio altă formă de expresie pur tehnologică.

În 2022, când au apărut primele versiuni Beta ale unor soft-uri de machine learning, am început să le explorăm mai degrabă într-o manieră ludică, fără așteptări majore pe atunci și fără intenția de a le folosi activ într-un proiect creativ. Am inițiat concepte de personaj pe care ulterior le-am vizualizat cu ajutorul acestora. Însă chiar și aceste personaje vizualizate cu AI au un concept rezultat din creativitatea umană, au un parcurs filtrat prin experiențe și pasiuni proprii, au un lung șir de curatorieri. Deși aceste explorări nu aveau complexitatea unui proiect artistic, am învățat foarte multe din acest proces de lucru. Dintre aspectele constructive: am reînvățat să apreciez cât de vital este un concept creativ original, am învățat cât de important este ca uneori să poți accelera prototipuri sau storyboard-uri pe o temă dată. Dintre aspectele negative am remarcat că deși multe dintre imaginile co-create cu software-uri de machine learning pot genera un rezultat vizual remarcabil, devin adesea mecanice, repetitive, previzibile. Ca atare, nu pot fi folosite adesea fără intervenții creative suplimentare, fără un lung șir de revizii care să le re-conecteze cu spiritul personal al unui proiect. Un experiment interesant pentru mine pe atunci a fost The Archaic Futures | Fashion Series care mi-a permis să îmbin elemente arhaice și elemente forward-looking în fotograme organice. Un alt experiment a fost Queen of Nurture, care ne-a permis să explorăm un personaj axat pe o formă de mindfulness. Toate aceste explorări au devenit prototipuri utile, însă nu le-am extins într-o „călătorie a eroinei“ încă, au rămas incipituri, studii de caz utile pentru proiecte mai ample.

Government of Children, deși folosește noi tehnologii, rămâne un manifest pentru imaginația umană multidimensională. În mod similar, chiar dacă în viitor vom jongla cu neo-tehnologii, neo-științe și neo-arte, creativitatea va rămâne o trăsătură care face parte din ADN-ul uman.

Prin ce alte proiecte ai mai putea susţine această idee?
În 2023 am fost selectată la un program de rezidență din Amsterdam, AIxDesign, organizat de Submarine Channel, o casă de producție transmedia. Menirea rezidenței era să invite 12 artiști din întreaga lume să inițieze noi formate care îmbină cinematografia și AI-ul. Fiecare echipă internațională a creat un scurt-metraj cu ajutorul diverselor metodologii și rezultatele noastre au fost arhivate într-un raport. Echipa noastră a reușit să propună un format de film interactiv, mulțumită lui Stein Louisse care a avut conceptul genial. Am reușit să găsim noi îmbinări tehnologic-creative. Însă, chiar dacă am explorat aceste intersecții din curiozitate, chiar dacă am reușit să găsim formate noi, aleg să privesc cinematografia și sintografia (arta sintezei) ca pe arte distincte, care da, se pot intersecta, se pot îmbogăți reciproc, se pot potența reciproc, se pot completa, dar în egală măsură în timp vor fi obligate să își redefinească esența, vor fi obligate să își definească propriile „affordances“.

Cu fiecare experiment, descopăr dimensiuni noi ale limbajului audio-vizual, le cântăresc, le amestec și le separ cu multă grijă pentru a reda proiecte holistice. Nu exclud crearea unor personaje care să îmbine bune practici umane și elemente tehnologice constructive, însă nu mă văd generând povești care nu prioritizează umanul. De asemenea, cred mult în a transparentiza, pe cât posibil, procesul artistic.

Creativitatea umană este unică și privesc cu mult interes cum se va manifesta într-o epocă atât de abundentă în formate, metode și tehnici noi. Government of Children, deși folosește noi tehnologii, rămâne un manifest pentru imaginația umană multidimensională. În mod similar, chiar dacă în viitor vom jongla cu neo-tehnologii, neo-științe și neo-arte, creativitatea va rămâne o trăsătură care face parte din ADN-ul uman.

Ce aduce nou partea a II-a a filmului raportat la partea I?
Government of Children II este un film-manifest pentru recalibrare umană, socială, axiologică, societală. În primul rând, aduce viziuni cu totul noi, explorează idei absolut inovatoare, invită copii din zone diversificate și ne oferă o colecție de potențiale viitoruri spectaculoase, ilustrate pe măsură. Maniera în care am ajuns la acest rezultat a fost în urma a numeroase ateliere de lucru axate pe worldbuilding și imaginație civică, în cadrul cărora am colaborat cu toți copiii și ulterior cu fiecare protagonist în parte. După aceea, metodologia transdisciplinară în care am îmbinat elemente de arhitectură, perisagistică, psihologie și artă vizuală a transformat și a extins radical ideile inițiale în lumi imersive.

Primul Government of Children a fost mai degrabă o arhivare audio-vizuală a spontaneității copiilor. Cu toții aflau întrebările pentru prima dată la filmare și ne doream să arhivăm răspunsurile intuitive, non-analitce, să vedem cum îi surprind aceste întrebări. Ne fascinau reacțiile lor. Însă fiind un proces atât de intuitiv și spontan, multe dintre idei deveneau un soi de first draft, nu erau articulate în detaliu.

De această dată, ne-am propus o altă miză, aceea de a ajunge la propuneri realmente dezvoltate, realmente geniale pentru viitorurile pe termen lung. Și pentru a clădi și curatoria aceste viziuni era nevoie să le dezvoltăm exponențial, să le permitem și copiilor, dar și echipei noastre artistice să le contemple, să le prototipeze, să le revizuiască, să le îmbunătățească. Unele cartiere din Government of Children 2 au avut nevoie de luni de zile de lucru. Pentru Velvet City, de exemplu, apare în film a cincea variantă vizuală pe care am dezvoltat-o. Pentru cartierul Black City, apar două variante oarecum distincte pe care le-am dezvoltat prin tehnici diferite. Ne-am jucat cu fiecare pixel în parte până am reușit să obținem ceea ce iubim.

Eu cred mult într-un cinema ubicuu, un cinema care nu poate fi izolat doar în sălile de cinema, ci poate fi văzut în școli, spitale, pe stradă, în păduri, pe ecrane micro și macro, dar și în afara ecranelor cu totul. (…) Cinema-ul este o punte între generații distincte, care ne ajută să extindem definiția umanului.

Este multă candoare în „Guvernul copiilor I“, iar asta se simte şi în „Guvernul copiilor II“. Este, însă, şi multă poezie, în sensul de visare, pentru că planurile copiilor sunt în antiteză cu ce se întâmplă de fapt în lumea reală. Crezi că cinemaul are forţa de face poezia mai credibilă, mai uşor de „atins“, sau o lasă în zona visării?

Cred că cinema-ul are ambele calități simultan: ne face să visăm și să acționăm deopotrivă. Este o formă de artă holistică, este poem și proză, este muzică și zgomot, depinde din ce unghi este privit și de către cine. De asemenea, ceea ce iubim noi să facem, aceste „utopii tangibile“, poate fi exprimat cel mai bine prin limbaj vizual și limbaj imersiv. Cinema-ul devine, pentru scurt (sau lung) timp, realitate. Și prin intermediul lui, putem accelera viitoruri dacă ar putea fi privit nu doar ca o formă de artă independentă, ci ca un amplu manifest uman, societal. Pentru noi, acest proiect este unul dintre cele mai sofisticate de până acum pentru că îmbină multiple arte și științe: cinematografia, sociologia, psihologia, tehnologiile New Media, arhitectura, știința noetică. Însă are și o formă de spiritualitate proprie. Eu cred mult într-un cinema ubicuu, un cinema care nu poate fi izolat doar în sălile de cinema, ci poate fi văzut în școli, spitale, pe stradă, în păduri, pe ecrane micro și macro, dar și în afara ecranelor cu totul. Mi-ar plăcea să existe murals cinematografice. Uneori mi-ar plăcea să organizăm un flashmob cinematografic și toate ecranele din oraș să proiecteze film, să proiecteze idei creative, să ne inspire, să ne facă să ne redescoperim identitățile, să ne facă să visăm și să acționăm deopotrivă. Cinema-ul este o oglindă în care ne putem privi, contempla, măsura complexitatea, dar și un laborator în cadrul căruia putem co-genera idei noi. Într-o lume invadată de conflicte, cinema-ul devine o formă de pace. Și un proiect ca Government of Children, în cadrul căruia am intervievat sute de copii din culturi atât de diversificate, nu face decât să confirme asta. Cinema-ul este o punte între generații distincte, care ne ajută să extindem definiția umanului.

Mi-ai putea recomanda 3 filme străine şi 3 filme româneşti?
Lista cu filme străine este, în cazul meu, un colaj de filme clasice, filme interactive și filme cu metodologii cu totul aparte. O modific și o extind în fiecare săptămână, însă alegând intuitiv câteva filme care mă fascinează pentru conceptul și metodologia lor, aș nominaliza:

• „The Land of the Enlightened“ (r. Pieter Jan De Pue) a fost filmat timp de 7 ani în Afghanistan și arhivează într-un format hibrid o realitate deopotrivă poetică și înfricoșătoare (documentar, ficțiune).
• „Decasia“ (r. Bill Morrison) mi se pare cu precădere interesant pentru că este un proiect co-creat cu trecerea timpului.
• „I am not a witch“ (r. Rungano Nyoni) este un debut care îmbină multiple genuri cinematografice.
• „Les Parapluies de Chebourg“ (r. Jacques Demy) pentru că am o fascinație aparte pentru playfulness-ul acestui musical.
• „Carne y Arena“ (r. Alejandro Innaritu) este un proiect transmedia, cu o componentă virtuală.

Dintre filmele românești, amintesc câteva:

• „Un pas în urma serafimilor“ (r. Daniel Sandu) pentru limbajul vizual și povestea expresivă;
• „The Magic Mountain“ (r. Anca Damian) pentru animația realizată versatil;
• „Secvențe“ (r. Alexandru Tatos) pentru stilul modular expresiv și premisa narativă plurivalentă;
• „Dopul scuză mijloacele“ (r. Mihai Ionescu) pentru umorul vizual și out-of-this-world-ness.

Guvernul copiilor II are premiera pe marile ecrane din România pe 26 aprilie și este distribuit de  STUDIOSET și ASOCIAȚIA STORYSCAPES. Proiectul poate fi urmărit pe pagina de Facebook sau de Instagram.