În decembrie, călătorim la Polul Nord cu „Titina“!

Regizat de Kajsa Næss, lungmetrajul de animație „Titina“ reface un episod memorabil al anilor ’20, în care protagoniști sunt un explorator, un inginer, o cățelușă, un dirijabil și echipa acestuia.

În nebunia anilor ’20 – anii lui Gatsby și ai doamnei Dalloway, ai expansiunii jazz-ului și fascismului, ai „Câinelui andaluz“ și ai lui „Nosferatu“ – în acești ani atât de intriganți, la orizont se întrevede o nouă „atracție“: potențialul pe care îl au dirijabilele.

În călătorii, în cercetare sau în război, posibilitățile lor de folosire sunt variate. Roald Amundsen, explorator norvegian, intuiește acest lucru, așa că, în 1925, pune la cale cucerirea Polului Nord cu un dirijabil. Visul lui se va împlini pe 12 mai 1926.

Filmul „Titina“ reconstituie experiența lui Admunsen alături de Umberto Nobile, aviator și inginer specializat în aeronautică, Titina, cățelușa acestuia, și restul echipei zeppelinului. În afară de exotismul evenimentului – survolarea Polului Nord cu un dirijabil, fapt mediatizat intens la vremea respectivă – al doilea detaliu care a atras-o pe Kajsa Næss, scenarista și regizoarea animației, a fost prezența cățelușei în istoria insolitei călătorii.

Arctica nu este făcută pentru cățeii de apartament. De ce să duci un animal de companie într-un astfel de loc? Mi se pare ciudat. Iată ce face ca povestea să fie atât de interesantă! Și cum a fost posibil, la modul concret, ca un cățel să călătorească într-un dirijabil? (Kajsa Næss)

Regizoarea a mai declarat că intenția ei a fost de a pune în prim plan emoția și relațiile dintre personaje mai curând decât caracterul eroic al expediției în sine, folosind, ca perspectivă, pe cea a Titinei. Ca referințe pentru stilul de animație (2D, ilustrație manuală), sunt menționate numele lui Jacques Tati și Wes Anderson.

Filmul are, însă, și ceva din prospețimea vizuală a lungmetrajului „Ruben Brand – Collector“ (Milorad Krstic), iar la nivel de conținut, zeppelinul – de la desenul pe hârtie până la punerea lui în mișcare și sosirea la Pol – trimite inevitabil spre universul lui Hayao Miyazaki.

Dirijabilul în sine este mai mult decât un aparat de zbor, el este la început o provocare, o ambiție, un instrument apoi și, în final, motivul care va duce la un conflict între orgolii. Are, ca toate personajele din film, propriul destin, un destin când blând, când tumultos, când imprevizibil.

Prezența Titinei, uneori ca observator, alteori ca participant direct la acțiune, este semnalată prin mișcări mai curând lente decât dinamice. Motivul se subînțelege: tonul general este nostalgic, ușor melancolic; primele cadre ale animației ne arată o Titina grăsuță, cu ceva ani în spate, alintată Șoricel de stăpânul ei, o Titina gata să dea play, pe de o parte, propriei cronici de viață, pe de altă parte, unor amintiri care au scris istorie în nebunii ani ’20.

În afară de ilustrațiile animate, filmul include și o serie de imagini și înregistrări de arhivă, cu rolul de a susține autenticitatea faptelor, deși, de-a lungul întâmplărilor, firul epic are și reprize de ficțiune, absolut adorabile. Poetic și realist în același timp, fermecător vizual, „Titina“ este unul din titlurile de neratat în cinematografe, în luna decembrie.