Anim’est 2018: cum au fost lungmetrajele din competiție

În fiecare an Anim’est-ul este un deliciu pentru fanii animațiilor – oameni din industrie sau simpli cinefili. Însă ediția cu numărul 13, care tocmai s-a încheiat, a excelat.

„Ruben Brandt – Collector“, titlul câștigător la categoria „Cel mai bun lungmetraj“, este o bijuterie narativă, vizuală și de conținut. De la povestea psihoterapeutului suferind de coșmaruri, până la stilul clar, concis, trimiterile spre alte filme, personaje, diverse scene sau regizori (Hitchcock, de exemplu, apare sub formă de cub de gheață într-un pahar de whisky), animația este de o frumusețe impecabilă. Regizorul Milorad Krstic (Ungaria) s-a folosit de artă într-un mod permisiv (accesibil publicului larg) atât în designul personajelor, cât și în referințele din istoria picturii. Muzica a completat atmosfera, iar îmbinarea genurilor – horror, noir, aventură – a făcut din „Ruben Brandt – Collector“ un produs de cinema exemplar.

„Ruben Brandt – Collector“
„Ruben Brandt – Collector“

La fel de frumoasă, dar în alt stil și alt sens, mult mai aproape cel puțin din punct de vedere cromatic de „Kubo și lăuta magică“, este și „Tito and the Birds“. Regizată de trei brazilieni (Gustavo Steinberg, Gabriel Bitar, André Catoto Dias), animația atrage în primul rând prin mesaj, și anume că frica vine din idei. Tito, un băiețel, încearcă să facă funcțională o mașină, ajutându-se de păsări, pentru a salva lumea de la teamă. Odată ce oamenii se molipsesc de frică, iau treptat înfățișarea unor zombi, transformându-se în final în niște bolovani cu ochi, incapabili să se mai miște. Prin puterea mesajului, „Tito and the Birds“ invită la meditație, într-un mod ludic, dar percutant.

Producția italiană „Cinderella the Cat“ este o reinterpretare îndrăzneață a clasicului basm. Interzis minorilor, lungmetrajul propune o revizuire experimentală a cunoscutei povești. Trecutul este recuperat prin holograme, acțiunea are loc în Napoli, muzica dă un aer melancolic întâmplărilor și pune în lumină slăbiciunile personajelor negative. Elementele-cheie din basmul original rămân – marginalizarea Cenușăresei, mama vitregă, pantoful -, ceea ce se schimbă sunt detalii de structură, apar personaje noi, întâmplările migrează în prezent. Cât despre prinț, prințul nu mai e nici el ce-a fost…

„Hoffmaniada“ (Rusia), singurul lungmetraj de animație stop-motion din competiție, îl plasează pe scriitorul, compozitorul și pictorul german E.T.A. Hoffmann în mijlocul scrierilor sale fantasmagorice. Total diferit de restul lungmetrajelor, „Hoffmaniada“ se apropie ca stil de alt stop motion de la Anim’est. Este vorba de „This Magnificent Cake!“, scurtmetrajul belgian câștigător al Trofeului Anim’est 2018. Dacă animația rusească ne poartă prin lumea imaginară a unui scriitor, „This Magnificent Cake!“ ne duce tocmai pe tărâmul exotic al Africii coloniale. Situațiile suprarealiste (ex: un pigmeu este folosit pe post de scrumieră) și umorul fin ascund sub ele lăcomia, cruzimea și ignoranța și sunt punctele forte ale acestui scurtmetraj.

Cuvintele folosite ca instrument de convingere, cuvintele conductoare de emoții – iată mijloacele prin care „Un homme est mort“/ „A Man is Dead“ (Franța) reușește să sensibilizeze, deși tema – izbucnirea unei revolte în rândul unor muncitori – a mai fost exploatată și în alte animații de-a lungul timpului. În centrul întâmplărilor, se află micuțul Zef (i se spune așa chiar dacă este un bărbat în toată firea), un personaj căruia nu i se acordă foarte mult credit, dar care ascunde în sufletul lui o neașteptată sensibilitate. Pentru a face revolta cunoscută lumii întregi, se realizează un film și, ca text, sunt folosite versurile lui Paul Élouard, din poemul ce dă și titlul lungmetrajului. Zef trece însă aceste versuri prin trăirea personală, prin cuvintele proprii, simple și sincere, efectul asupra ascultătorului devenind astfel foarte puternic. Animația, o adaptare după BD-ul lui Kris și Étienne Davodeau, este dedicată grevei muncitorilor din Brest, din 1950, dar rămâne și un omagiu adus scriitorului francez și în special faptului că o poezie va fi înțeleasă doar atunci când va fi reformulată prin propriile cuvinte fără să-și piardă din sens și din impact.

Foto: Facebook – „Ruben Brandt – Collector“