„Eo“: cum se transformă un măgăruş în personaj

„Eo“ a avut premiera internaţională la Cannes, anul acesta, iar în România a fost proiectat cu ocazia festivalului Les films de Cannes à Bucarest.

„Eo“ a câştigat la Cannes Premiul juriului şi Premiul pentru Cel mai bun compozitor (Pawel Mykietyn). Regia este semnată de Jerzy Skolimowski, iar scenariul a fost scris de Ewa Piaskowska împreună cu Jerzy Skolimowski. După Essential Killing, 11 minutes şi Quatre nuits avec Anna, „Eo“ este al patrulea scenariu scris de tandemul Piaskowska-Skolimowski.

„Metoda e simplă: unul din noi doi are o idee (în cazul lui Eo, ideea a fost a Ewei, în cazul lui Essential Killing, a fost a mea), după care urmează o şedinţă de păreri“ – a declarat regizorul (sursă: allocine.fr).

Plecând de la subiectul ales, primul titlu cu care a fost comparat lungmetrajul, în cronici şi recenzii, este iconicul Au hasard Balthazar, al lui Robert Bresson. Părerea unanim acceptată a criticilor este următoarea: „O actualizare plină de curaj a lui Bresson, cu rezultate strălucite, pe care nu o vei uita mult timp după genericul de final“. Regizorul însuşi a mărturisit într-un interviu acordat publicaţiei Cahiers du Cinéma că filmul lui Bresson este singurul care l-a emoţionat până la lacrimi şi că de atunci, de când l-a văzut, nu a mai plâns niciodată la cinema. Lui Bresson îi datorează şi convingerea că a transforma un animal într-un personaj de film nu este doar posibil, ci şi o uriaşă sursă de emoţii.

O uriaşă sursă de emoţii – realizatorul a ştiut de la bun început pe ce mizează şi care va fi efectul poveştii. Pune un animal sau un copil în cadrul unei imagini şi toată atenţia se va îndrepta într-acolo! Şi Ruben Östlund, câştigătorul Palme D’Or-ului, cu Triangle of Sadness, a ştiut pe ce mizează când a inserat un măgar în filmul lui, într-un context în care această alegere ar fi fost complet nepotrivită. Mai rar să auzi un măgar pe o insulă (aproape) pustie! Intenţia lui Östlund a fost în mod clar de a produce nişte emoţii, de a activa nişte timpi morţi, când nimic interesant nu mai părea să se întâmple.

Revenind la Eo. Cum se transformă un măgăruş în personaj? În primul rând, prin natura lui – măgăruşii au acest dar, de a stârni milă doar când se uită la tine. Surprinzând cu camera aceste reacţii, povestea începe să se spună de la sine. Apoi, prin toate întâmplările prin care trece. Jerzy Skolimowski ne propune de fapt un exerciţiu de empatie prezentându-ne lumea văzută prin ochii unui animal – poate din dorinţa de a ne conecta mai profund cu natura, dar şi din dorinţa de a ne face să ne vedem noi pe noi, cu tot cu acţiunile noastre, dintr-o altă perspectivă. Şi eventual să tragem o concluzie.

Călătoria lui Eo printre oameni şi întâmplări este sinuoasă şi previzibil nelineară odată eliberat de la circ şi lăsat apoi în voia sorţii. În urma unei legi de repunere în posesie a animalelor, va fi purtat dintr-un loc în altul, când de diverse persoane, când de propria voinţă, prin medii dintre cele mai diferite şi oameni dintre cei mai variaţi.

Vor fi momente când se va revolta, va evada, va bântui melancolic în căutarea primei sale stăpâne, Kasandra, dresoarea de la circ. Nu sunt doar „frământările“ lui în prim plan (Eo este puternic antropormofizat/ umanizat, unghiurile de filmare traduc reacţii umane, surprind priviri foarte expresive), sunt şi poveştile din ce în ce mai halucinante pe care le descoperim la pas cu Eo.

Poetic, hipnotic şi bine susţinut de muzica lui Pawel Mykietyn, filmul regizorului polonez este o mostră de rafinament artistic, iar alegerea lui Isabelle Huppert în rolul Contesei, un element-surpriză. Momentul actriţei, păstrat pentru finalul filmului, va duce story-ul într-un punct nu straniu, ci absolut neaşteptat. Ca personaj cu drepturi depline, Eo va şti, încă o dată, cum să reacţioneze.

Copyright foto: Skopia Film