„Metronom“ este deja în cinematografe, „Corsage“ intră la începutul lui decembrie (pe 2), iar „Decision to leave“ va putea fi văzut de publicul românesc în februarie, anul viitor (pe 17).
Proiectate în premieră la Les films de Cannes à Bucarest, cele trei filme deschid multe perspective de interpretare – o dovadă care justifică premiile obţinute şi aprecierilor publicului. Ne oprim, pentru moment, la o perspectivă mai tandră şi mai în ton cu ceea ce implică relaţiile dintre oameni.
Prima iubire: tensiune, stângăcie, farmec. Filmul „Metronom“ (r. Alexandru Belc, „Premiul pentru regie Un Certain Regard“) reia retorica perioadei comuniste şi rămâne în felul acesta în zona de confort a poveștilor despre urmăriți și urmăritori, victime și călăi. Asta pe de o parte. La o privire mai atentă, „Metronom“ este de fapt o poveste de dragoste care avea nevoie de un context. În orice epocă ar fi fost plasat love story-ul dintre adolescenții Ana și Sorin, ar fi rămas la fel de tandru (și mai mult sau mai puțin împotriva vremurilor).
Tensiunea primei iubiri – iată starea perfect construită prin lipsa replicilor (sau a economiei de replici), cadrele strânse, stângăciile fermecătoare, gesturi când libere, când stânjenite, apropierea senzual urmărită de ochiul camerei, devenită la rândul ei recuzită a intimității. Dacă Vlad Ivanov a fost alegerea previzibilă pentru rolul colonelului de Securitate, actriţa Mara Bugarin rămâne revelația distribuției, în rolul Anei. Îi dă personajului forță și inocență, două atuuri esenţiale pentru o tânără aflată la prima dragoste.
În „Decision to leave“, iubirea (extraconjugală) ia forma unui haiku. „Când ai zis că mă iubești, dragostea ta s-a terminat. Când dragostea ta s-a terminat, a mea a început“ – sună mai curând a haiku decât a replică într-un film sau, dacă nu respectă regula acestui stil de poezie, în mod cert exprimă prin câteva cuvinte un univers întreg. Suntem în universul regizorului Park Chaan-Wook, în interiorul unui story care, cu toate că pleacă la drum cu o premiză telenovelistică (în timpul unei investigaţii, un detectiv se îndrăgosteşte de soţia victimei, care e şi principalul suspect), se converteşte pe parcurs într-o poveste misterioasă, al cărei final nu poate fi altfel decât poetic.
Dacă portretul soţiei este clar, neechivoc, asociat cu două elemente simbol – rodia şi ţestoasa -, ambele cu conotaţie sexuală, imaginea celei iubite în secret este când coerentă, când difuză. Alunecă, se destramă în piese de puzzle, o imagine în acord cu felul în care Park Chaan-Wook construieşte timpul în acest film – alătură de multe ori cadre din perioade de timp diferite fără a devia de la firul epic. Iubirea poate fi şi iraţională, oarbă, sentiment cu atât mai stabil în „Decision to leave“ cu cât detectivul protagonist, deşi specializat în filaj (el spune: „Specialitatea mea este filajul“), este condiţionat de/ nu poate trăi/ fila fără picăturile pe care şi le pune în mod regulat în ochi. Lungmetrajul a câştigat la Cannes „Premiul pentru cel mai bun regizor“.
„Nimeni nu iubeşte pe nimeni“, spune împărăteasa Elisabeta a Austriei, la un moment dat, în filmul lui Marie Kreutzer. Rezumă afirmaţia ei întreg filmul? „Corsage“ este un lungmetraj de un subiectivism neechivoc, fapt sugerat subtil într-o altă replică a împărătesei – „Fotografia pretinde că e obiectivă, dar nimic nu e obiectiv“, afirmă ea. Marie Kreutzer este regizoarea şi scenarista filmului, iar viziunea personală asupra poveştii se reflectă şi în aura ficţională pe care i-o dă protagonistei sau unor întâmplări legate de ea. Marie Kreutzer îşi ia libertăţi care sfidează adevărul istoric, însă totul are un scop precis, veţi vedea, autenticitatea şi fantezia sunt mixate cu senzualitate şi curaj.
Dar chiar aşa, „Nimeni nu iubeşte pe nimeni“? Cuvintele se referă la faptul că ne îndrăgostim de fapt de imaginea pe care şi-o face despre noi cel care ne iubeşte şi totul este, prin urmare, cum aţi citit deja, subiectiv. Elisabeta pare a fi, prin evadările repetate de la curtea Habsburgilor, prin lungile sale peregrinări şi călătorii imprevizibile, într-o continuă căutare a unei împliniri. Seamănă cu o femeie a nisipurilor, ajunge mereu în punctul din care a plecat, şi tot libertinajul acesta controlat nu face decât să i se întoarcă împotrivă. I se repetă şi i se reaminteşte de către apropiaţi cum este de fapt şi cine ar trebui să fie de drept: „Cedezi fiecărui impuls şi uiţi care îţi este rolul“, îi spune fiul, prinţul Rudolf, „Fie că ai bronşită sau migrenă, eşti împărăteasă“, îi zice soţul, Franz Joseph. Iar lupta Elisabetei este de a găsi loc unui strop de iubire reală într-un ocean de constrângeri şi obligaţii impuse de statut. Ceea ce nu se întâmplă niciodată.
Foto deschidere: imagine din „Decision to leave“
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos