Premiat la festivaluri importante din țară și din lume, „Pentru mine tu ești Ceaușescu“ are premiera în cinematografele românești vineri, 29 iulie.
Sebastian Mihăilescu, regizorul filmului, ne-a spus mai multe despre munca de cineast, inspirație, ideea din spatele acestui documentar și sursele consultate pentru realizarea lui:
Întotdeauna am fost pasionat de filme și, inițial, mi-am dorit să studiez arhitectura. Nu am avut curaj atunci. Cinema-ul s-a întâmplat să fie mai târziu.
Cum ți-a venit ideea acestui film, descris „la limita între ficțiune și documentar“, și de ce l-ai ales pe Ceaușescu?
Sebastian Mihăilescu: Ideea mi-a venit atunci când, pe site-ul organizaţiei civice „Miliţia Spirituală“, am dat peste trei dintre dosarele de urmărire pe numele tânărului Nicolae Ceauşescu întocmite de către Siguranța Statului, poliţia politică a lui Carol al II-lea. Și m-am întrebat, dacă aș face un film despre acest personaj tânăr, devenit mai apoi un personaj arhicunoscut, cine l-ar putea interpreta. Așa am ajuns la ideea casting-ului cu tinerii neprofesioniști.
La 27 de ani ai renunțat la domeniul IT, în care, așa cum reiese din diferite surse, ai făcut carieră. De ce ai ales cinemaul, și nu alte domenii ale artei?
Întotdeauna am fost pasionat de filme și, inițial, mi-am dorit să studiez arhitectura. Nu am avut curaj atunci. Cinema-ul s-a întâmplat să fie mai târziu. Și cumva mi-a plăcut pentru că în el se combină celelalte domenii.
De care dintre arte crezi că se apropie mai mult cinemaul?
Pentru mine, se apropie cel mai mult de muzică. Și cinema-ul este reprezentat practic de imagini și sunete desfășurate în timp. Iar numitorul comun dintre pictură sau cinema mut și muzică ar fi ritmul.
Tot ce văd, citesc, ascult mă inspiră.
Ce regizori te-au influențat, ce surse de inspirație ai avut în minte atunci când ai creat „Pentru mine tu ești Ceaușescu“?
Tot ce văd, citesc, ascult mă inspiră. Dar încerc să-mi urmez instinctul cât de mult pot și poate așa sap într-o direcție nouă. Încerc să nu mă iau în serios, să mi se pară că reinventez eu roata. Dacă ar fi să arunc niște nume la repezeală, William Greaves, Brian Eno, Jack Smith, Andy Warhol.
Titlul are o conotație personală (prin adresarea directă). Este un film personal?
Titlul este dat de o replică din film. Și mi-a plăcut pentru că are o conotație personală, conține cumva și ideea de casting și modul în care acești tineri privesc istoria recentă.
Ce surse ai consultat pentru documentarea anilor ’30?
L-am avut consultant pe istoricul Mihai Burcea care mi-a pus la dispoziție dosarul de cadre al lui Ceauşescu din Fondul CC al PCR – Secţia Cadre, de la Arhivele Naţionale, dosarele de urmărire întocmite pe numele tânărului Nicolae Ceauşescu de poliţia politică a lui Carol al II-lea. Plus cărțile despre perioada respectivă din viața dictatorului.
Îmi place să lucrez cu neprofesioniști pentru că ei vin cu propriul adevăr.
Cât este improvizație în film și cât respectarea scenariului? Cum vezi improvizația în construirea unui rol?
Fiind vorba de un documentar, nu am avut la bază un scenariu clasic care să fie literă de lege. Am plecat de la o structură flexibilă care mi-a permis să fiu cât mai deschis la ce se întâmplă în fața mea. Îmi place să lucrez cu neprofesioniști pentru că ei vin cu propriul adevăr. Și încerc să intuiesc cum vor reacționa în anumite situații, să fiu surprins și să descopăr mereu lucruri.
Te motivează faptul că filmul a primit deja trei premii importante?
Sigur, mă motivează, dar mă bucur mai ales dacă premiile ajută filmul să ajungă la cât mai mulți spectatori.
Ai putea să ne recomanzi trei filme străine și trei filme românești?
Trei filme românești: „Un film cu o fată fermecătoare“, „Secretul armei secrete“, „Aurora“;
Trei filme străine: „Late Spring“, „Johnny Guitar“, „Despair“.
Foto: PR
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos