„Lebensdorf“: portretul scriitorului la vârsta mijlocie

Orice artist este în căutarea unui „Lebensdorf“ – locul-refugiu, unde se aude doar liniştea, atât de indispensabilă actului creaţiei.

În cazul lui Ducu, un scriitor ajuns la vârsta maturităţii, „Lebensdorf“ funcţionează mai curând ca o haltă, o oprire în sinuoasa lui călătorie. „Lebensdorf“ nu ar putea exista fără Berlin, şi nici fără Bucureşti. Cele trei destinaţii compun – în această perioadă complicată din viaţa lui – o hartă a provocărilor (sentimentale).

Asemenea eroului lui Homer, importantă este mai curând călătoria decât destinaţia. Aflatul pe drumuri, schimbatul de peisaje, decoruri. Numai că Ducu pare mai suferind decât „oropsitul“ Ulise pentru că, în situaţia lui, termenul de acasă nu este clar definit. Personajul se află într-un provizorat cert – rulotă, apartament închiriat, casa mamei, casa soţiei, care e din ce în ce mai puţin şi casa lui.

Pe scurt, povestea din film sună aşa: Ducu Dobrescu (Mimi Brănescu), un scriitor care se confruntă cu un divorț și criza vieții mijlocii, pleacă din București pentru a prelua o rezidență de creație la Berlin și astfel ajunge să penduleze între două țări și două femei: Andra (Ioana Flora), soția sa temperamentală, și Giulia (Ana Covalciuc), marea lui dragoste din tinerețe, stabilită acum într-un sat ecologic din Germania – Lebensdorf. În încercarea de a-și reconstrui viața, Ducu va trece printr-o serie de întâmplări când mai stranii, când mai amuzante, posibil revelatoare.

Ducu oscilează între două femei, două oraşe, dar şi două feluri de-a fi – Ducu cel raţional şi Ducu cel visător. Visul conştient sau cel nocturn, reveriile diurne, căderile din real în ireal construiesc în jurul personajului o aură poetică şi sunt într-un contrast puternic cu pornirile lui când ironice, când maliţioase, dar întotdeauna justificate.

Nehotărârea protagonistului este nehotărârea unei vârste, a omului prins în capcana rutinei. La fel de indecisă este şi Andra, soţia sa – când vrea să divorţeze, când nu. Chiar dacă, prin prisma meseriei, par atât de diferiţi – ea, avocată, el, scriitor – îi leagă această instabilitate emoţională şi poate că divorţul este cea mai bună soluţie.

Regizorul Vali Hotea şi-a descris filmul drept o comedie dulce-amară, „despre imaturitate emoțională, incapacitatea de a lua o decizie și lipsa asumării unei responsabilități“. Filmat în toamna anului 2019, în România şi Germania, „Lebensdorf“ este al doilea său lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vineri, 11 februarie, şi este distribuit de microMultilateral.