Filmat în în primăvara anului 2019 și finalizat la sfârșitul anului 2020, „După 40 de zile“ intră de azi în cinematografe. Filmul are în prim plan prietenia dintre doi bătrâni și felul în care soția unuia dintre ei le bântuie viețile, la 40 de zile după moarte.
Deși nu mai e, Smaranda continuă să fie prezentă în existența lui Emil și a lui Titi, prin tot felul de referințe la ceea ce făcea ea sau cum era, aducerea aceasta continuă în actualitate fiind un fel de omagiere a celei care s-a stins sau, cu alte cuvinte, un fel de manifestare a atașamentului față de ea.
Treptat, însă, spectatorul va afla motivul real din spatele evocării răposatei și va construi împreună cu personajele un portret al Smarandei, al zilelor alături de ea înainte de a pleca dintre vii.
Titi și Emil sunt doi bătrâni încăpățânați, dar simpatici în încăpățânarea lor – primul, cu o percepție senzorială a lumii, atașat de ceea ce simte cu sufletul și nu ce gândește cu mintea, al doilea, mai rațional, care crede în ceea ce vede, mai puțin în ceea ce intuiește. Unul credincios, altul ateu.
Lui Emil nu-i scapă nici o ocazie să-și contrazică sau ironizeze prietenul, iar de fiecare dată rezultatul nu poate fi decât ilar. „Se simte când rămâi balonat de la fasole. Totul e în stomac“, îi spune el, de exemplu, într-un context care se vrea filozofic.
Însă, oricât de multe ar fi conflictele dintre ei, majoritatea de natură religioasă și de respectare a unei tradiții, există un lucru care funcționează ca uns în relația dintre Emil și Titi: prietenia. Prietenia este singurul „culoar“ nebântuit de Smaranda. Dacă fosta soție a lui Emil se „infiltrează“ în discuțiile dintre cei doi bărbați, în tabieturile lor (beau cafeaua cu șerbet și preferă supa cu tarhon, pentru că așa le făcea Smaranda), prietenia rămâne neatinsă.
Emil este în stare să-și urce satul în cap, schimbând legi nescrise (cum e mutarea unui cuib de berze) numai să îi reaprindă lui Titi pofta de viață, să-i scoată gândul morții din cap, să nu mai creadă în semne și în presentimente. Prietenia este, din perspectiva acestuia, prin prisma faptelor de care e capabil, o religie, are în ea ceva sfânt. Interesantă este rezolvarea suprarealistă pe care o dă Andrei Gruzsniczki (regizor și scenarist) filmului și implicit tensiunilor dintre protagoniști.
Întâmplările cu moroi – relatate de barmanul satului (interpretat de Gabriel Spahiu), cu aceeași voce și încărcătură ca a orbului din Trece și prin perete -, scenele derulate în peisaje obscure (întuneric, noapte, lăsarea serii), folosirea predilectă a nuanțelor sumbre și retorica sunetelor sinistre conturează o atmosferă misterios-fantastică, cu rol de a sugera suspansul. Obiectivul camerei de filmat urmărește sau fixează personajele/ acțiunile în care sunt implicate, păstrând o poziție cuminte. Dinamica relației dintre Emil și Titi, la scară mică, dintre Emil și satul/ contextul întâmplărilor, la scară mare, pune filmul în mișcare și îi dă sens.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos