Cei care nu au văzut încă documentarul „Maria – Inima României“ au ocazia să-l vadă duminică, 3 mai, de la orele 21.00.
Filmul va fi difuzat în 42 de țări, inclusiv pe canalele HISTORY și HISTORY2, şi, alături de documentarul „Regele care l-a trădat pe Hitler“, face parte din „Turneul Național Maria: Inima României“, un eveniment care marchează o sută de ani de la Conferinţa de Pace de la Paris (din 1919), unde Regina Maria a avut un rol crucial.

Alte detalii despre „Maria – Inima României“:
- este realizat din imagini unice de dinaintea primului Război Mondial, care au ca sursă 15 arhive din străinătate, trecute printr-un procedeu de colorizare special (printre ele, se numără imaginile cu vizita Familiei Regale a Rusiei în iunie 1914 la Constanţa şi cu ruinele faimosului Cazino din Constanța, bombardat de avioane nemțești, din toamna anului 1916);
- vocea Reginei Maria este redată într-o versiune foarte apropiată de realitate;
- portretul Majestăţii Sale include activitatea politică, viaţa privată, dar şi acţiunile umanitare în care a fost implicată;
- documentarul narează şi o epocă importantă din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria.
Acest film nu doar că o readuce pe Regina Maria în atenția noastră, ci o readuce la viață, exact așa cum a fost ea și cum noi românii ar trebui să fim. Acesta este un film de referință. (Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române)
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos