–

Filmul „1917“: umanitate, voință, prietenie

Blake şi Schofield, doi soldați britanici, primesc ordinul de a trimite un mesaj pentru a opri un atac planificat asupra forțelor germane. Misiunea lor ar urma să salveze viața a 1600 de oameni.

Blake şi Schofield sunt ca eroii din basme care trebuie să ajungă de pe un tărâm pe altul după ce trec prin mai multe probe. Numai că în „basmul“ lui Sam Mendes, tărâmul e unul singur, al morții, nu există nici un paradis la capătul lui și prea puține „zâne“ care să le iasă în cale. Iar la finalul călătoriei nu primesc nici o super putere, nici nu câștigă inima vreunei domnițe. Povestea lui Blake și Schofield e mai simplă decât pare, pentru că e o poveste despre umanitate, despre cum un om salvează alți oameni. Din perspectiva mizei, filmul „1917“ este un fel de „Salvați soldatul Ryan“.

Și cum simplitatea iese la iveală în contrast cu haosul, cu aglomerația, dar și cu ostilitatea, povestea celor doi este plasată, o bună parte, în peisajul de groază al unui câmp de luptă, pământul nimănui, „minat“ de cadavre în descompunere, carcase de animale moarte, șobolani, roiuri de muște, capcane ascunse în buncăre. Tot ce le iese în cale indică nereușita, oroarea, deznădejdea. Însă povestea lui Blake şi Schofield este și o poveste despre determinare și prietenie.

Filmul „1917“
Schofield şi Blake

Și ar mai fi ceva de spus despre filmul lui Sam Mendes. Frumusețea. Ai spune că nu își are loc, că ar fi un concept străin în contextul dat. Frumoasă poate fi miza filmului, frumoase gândurile soldaților în relatările lor despre familie. Dar frumusețea fizică, palpabilă, cum și-ar putea face loc într-un film despre război, cu imagini neiertătoare, prin care respiră moartea și numai moartea?

În drumul lor, Blake și Schofield dau peste o livadă cu cireși, este momentul de „basm“ din film, singurul. Scena are valoare picturală, este o experiență estetică în sine, intri în ea ca și când ai intra într-un tablou. Frumusețea, aici, este scurtă, dar intensă, suficientă secvenței și, în plus, cu mesaj: chiar dacă cireșii au fost retezați de nemți, din florile căzute vor crește alți copaci.

Deși nu e lipsit de clișee și nici de previzibil, filmul „1917“ își merită nominalizările și premiile. Merită văzut, este bine regizat, jucat, are poveste și miez.