Nu credința este subiectul filmului fraților Dardenne, ci reaua interpretare, părtinitoare a Coranului, extremismul, manipularea categoriilor vulnerabile.
Frații Dardenne abordează cu tact subiectul religiei în „Tânărul Ahmed“, în contextul în care îndepărtarea de religie, negarea ei este o temă activă în filmele de azi. Un exemplu recent este „Synonymes“, realizat de Nadav Lapid. Există aici o scenă halucinantă: pentru obținerea cetățeniei franceze, imigranții trebuie să aibă nu doar noțiuni de istorie, să fi urmat cursuri de limbă, ci să se reconfigureze spiritual, să accepte faptul că Dumnezeu nu există, să învețe pe de rost acest nou „Crez“ ca pe o poezie.
Jeanne Pierre și Luc Dardenne tratează religia cu diplomație, raportat la mase, grupurile de oameni: când, la școala unde învață Ahmed, o profesoară propune un curs de învățare a limbii arabe prin cântece, și nu din Coran, sunt convocați toți părinții musulmani, fiecăruia dintre ei dându-li-se ocazia să își exprime punctul de vedere. Opiniile lor nu sunt ironizate, scena este obiectivă, are valoarea unui fragment de documentar. Mai mult, angajații din Centrul de reeducare unde ajunge Ahmed după ce plănuiește să își omoare profesoara, îi respectă acestuia orele de rugăciune, ba chiar i le reamintesc în cazul în care urmează să se deplaseze în afara Centrului.
Tensiunea, în filmul „Tânărul Ahmed“, vine din altceva, din ducerea la extrem a unei învățături primite de la imamul Youssouf, din lejeritatea cu care acesta modelează o minte vulnerabilă, dar și din încăpățânarea oarbă cu care un băiat de 13 ani, cât are Ahmed, este capabil de orice pentru a comite o crimă în numele unei divinități. Din clipa în care Ahmed își propune „sacrificiul“, devine un personaj interesant, cel mai interesant din poveste. Iar întrebarea asociată personajului, dacă va reuși sau nu să comită crima, te urmărește pe tot parcursul filmului, în ea constând întreaga forță a narațiunii.
Reacțiile mai mult sau mai puțin violente, radicalizate, când îi este atacată religia și, automat, învățătura primită de la mentorul său, firea interiorizată (ajutată și de detaliile fizice – privirea mereu plecată, buzele cusute parcă cu ață) și rolul pe care îl joacă în fața adulților (el, la rândul lui, îi manipulează) îl fac pe Ahmed imprevizibil, greu de descifrat. Frații Dardenne construiesc în jurul protagonistului un climat de permanentă neliniște, de suspans, oricât de idilic s-ar dori uneori peisajul. Interpretat formidabil de Idir Ben Addi, Ahmed este un veritabil monstru cu sânge rece, dar, în același timp, un copil rătăcit.
„Tânărul Ahmed“ este distribuit la noi de Independența Film și intră în cinematografe pe 13 decembrie.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos