„Copilul-problemă“ este un film puternic despre un subiect fragil: copiii cărora nici cei mai experimentați asistenți sociali nu le fac față. Filmul are premiera în România pe 6 decembrie și este unul dintre titlurile de neratat ale iernii.
Printr-o abordare extrem de autentică, Nora Fingscheidt, aflată pentru prima dată în rolul de regizor de lungmetraj, transcende un studiu psihologic și pune în scenă un film vibrant, visceral și emoționant, creând niște prestații actoricești de excepție.
Într-un interviu oferit presei de către Bad Unicorn, distribuitorul filmului „Copilul-problemă“ în România, Nora Fingscheidt a vorbit, printre altele, despre cum a ales-o pe Helena Zengel în rolul dificilului personaj Benni, ce așteptări are de la filmul ei și ce a atras-o în subiectul abordat.
SINOPSIS. Este rebelă, agresivă și imprevizibilă. Oriunde ajunge Benni, este dată afară. Are doar 9 ani și tuturor le este frică de ea. Asistenţii sociali o numesc un „copil-problemă“ şi este clar că nu are de gând să se schimbe. Pentru că singurul său țel este să ajungă acasă, la mama ei.
Cum ai găsit subiectul filmului? Sau te-a găsit el pe tine?
Se poate spune că m-a găsit. De mult voiam să scriu o poveste despre o fată volatilă și extrem de energică. Ideea nu îmi ieșea din cap, dar pur și simplu nu am avut ocazia să o pun în practică. Momentul s-a ivit acum 6 ani, în timp ce făceam un documentar despre un cămin pentru femei fără adăpost din Stuttgart. Într-o zi, s-a mutat în adăpost o fată de 14 ani. A fost un șoc pentru mine. M-am interesat ce e cu ea și am auzit pentru prima dată termenul de „copil-problemă“. Așa sunt numiți, neoficial, copiii ca Benni, care sunt dați afară peste tot pe unde merg.
Succesul personajului Benni depinde în totalitate de actrița care îl joacă. Cum ai descoperit-o pe Helena Zengel?
Ani de zile, cât am scris scenariul, nu am crezut că voi găsi o fată care să o joace pe Benni. Și, dacă aș fi găsit-o, mă gândeam că părinții nu ar fi lăsat-o niciodată să joace acest rol. Și totuși am continuat să scriu, pentru că trebuia să o fac. Desigur că am început căutările din timp – prin agenții, pe străzi, în școli și cluburi sportive. Helena a fost a șaptea în selecția inițială de zece fete. Mi-a fost clar de la început că avea ceva extrem de special. Însă mi se părea incredibil că am găsit fata potrivită la numărul 7! Frații Dardenne, de exemplu, au audiat 700 de băieți pentru filmul „The Kid with a Bike“/ „Băiatul cu bicicleta“. Așa că am trecut mai departe, am audiat cam 150 de fete, întorcându-ne, de fiecare dată, la Helena.
Helena s-a implicat în procesul de selecție a actorilor până la cel mai mic rol secundar.
Ce avea special?
Helena era singura care putea juca, în același timp, agresiunea și suferința. Nu a existat niciodată vreo urmă de obrăznicie sau alintare, totul era legat de fragilitate și vulnerabilitate.
Cum a fost să lucrezi cu ea?
(…) Scopul era să intrăm în pielea personajului lui Benni și să îi accesăm lumea puțin câte puțin. Am început să ne cunoaștem și să lucrăm împreună cu șase luni înainte de filmări. În felul acesta, Helena s-a implicat în procesul de selecție a actorilor până la cel mai mic rol secundar. Astfel, toată lumea a cunoscut-o și a interacționat cu ea în timpul audițiilor. Și, cum are o personalitate puternică, trebuie să îi ții piept ca partener de platou!
Câți dintre noi știu că există case de copii și cabinete psihiatrice pentru copii complet ocupate și cu liste lungi de așteptare? În Germania asta e mai degrabă o problemă socială marginală.
Revenind la personajul ei, sunt copiii ca Benni o cauză pierdută?
Cred că este foartre greu pentru ei, dar de multe ori sunt impresionanți și invizibili în același timp. Acest lucru se schimbă doar când ajung, pe la 16 sau 18 ani, în situații care pot scăpa de sub control. Poveștile groaznice prin care au trecut acești adolescenți în timpul copilăriei rămân în umbră. Există însă și cazuri rare când copiii își revin.
Ți-ai dorit să stârnești o discuție în societate plecând de la acest subiect?
Da, o discuție despre violență și agresiune, cauzate de multe ori de teamă, mai ales în rândul copiilor, și cu care ne confruntăm. Despre ceea ce se ascunde în spatele impulsului, de înțeles, de a-i închide pe acești copii, pentru ca alții să fie în siguranță. Câți dintre noi știu că există case de copii și cabinete psihiatrice pentru copii complet ocupate și cu liste lungi de așteptare? În Germania asta e mai degrabă o problemă socială marginală. Dar mai trebuie să ne gândim și la oamenii care oferă asistență și sunt de multe ori suprasolicitați de aceste joburi epuizante și subapreciate.
Îmi plac antieroii care fac lucruri groaznice din disperare și îi rănesc pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult.
Realizezi și documentare. De ce a devenit „Copilul-problemă“ film artistic?
Nu am luat niciodată în considerare, pentru „Copilul-problemă“, varianta documentarului. Am vrut să creez o experiență cinematografică audiovizuală intensă și plină de energie care nu se pretinde a fi realitatea. Pentru că realitatea este mult mai rea. Pe de altă parte, „Without This World“ (2017), ultimul meu proiect, nu ar fi putut deveni niciodată un film artistic. Nu aș fi vrut să recreez viața unei secte creștine fundamentaliste cu rădăcini germane în Argentina. Am vrut să merg acolo, să simt și să experiementez, să observ. În cazul filmului „Copilul-problemă“, însă, nu puteam interveni în viețile oamenilor reali care deja au mari probleme. Sub nici o formă!
Cu toate că sunt utilizate și câteva instrumente, „Copilul-problemă“ este creat de propria atmosferă autentică.
Filmul conține multe scene generalizate care reflectă realitatea. Scene ce mi-au fost povestite sau pe care le-am trăit și apoi le-am dezvoltat. Au fost într-o anumită măsură aranjate, scurtate sau amplificate, pentru că asta cerea dramaturgia filmului și pentru că trebuia să fie vizionabil. Și totuși, cel mai mult m-a interesat să surprind lumea emoțională a lui Benni, traumele și senzațiile ei. „Copilul-problemă“ reprezintă ceea ce îmi doresc eu de la cinema. Îmi plac antieroii care fac lucruri groaznice din disperare și îi rănesc pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult.
Citește și: „Handle with Care“ şi „System Crasher“: taţi-problemă vs copii-problemă
Foto: Facebook Nora Fingscheidt, PR
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos