Sub aparența unei povești care oferă, mare parte din film, o doză bună de entertainment, regizorul Bong Joon-Ho nu face decât să „picteze“ cu umor, oroare și tristețe, complicatele fețe ale naturii umane.
Încă de la începutul filmului, Bong Joon-Ho stabileşte un contrast vizual foarte clar între clasele sociale, arătându-ne mediile în care trăiesc familiile-protagoniste din „Parasite“/ „Parazit“: familia Kim şi familia Park. Dacă primii îşi duc viaţa într-un demisol sordid, claustrofobic şi semi-luminat, cei din urmă par să se lăfăie într-o vilă high tech, spaţioasă şi curată.
Punerea aceasta în oglindă este de fapt o capcană pentru spectator, o capcană care, la rândul ei, stabileşte un contrast clar între tipurile de emoţii. Într-o primă fază, simpatia merge spre familia Kim. Ki-taek, tatăl, Chung-sook, soţia, Ki-woo, fiul, şi Ki-jung, fiica, sunt şomeri, par urmăriţi de nenoroc, dar îi „salvează“ umorul: personajele şi discursurile lor sunt atât de bine construite încât nu doar că te binedispun, dar îţi alimentează și un soi de compasiune. O compasiune pentru marginalizaţi, periferici, bătuţii de soartă. Treptat, însă, acest soi de compasiune se deconstruieşte – întâmplările prin care va trece clanul Kim vor scoate la lumină adevărata lor fire, iar simpatia va fi înlocuită cu sentimente mai puțin confortabile.
În cazul familiei Park, reacțiile afective sunt de alt fel: peste soții Park plutește o aură de snobism și naivitate, așa că nu ai cum să îi placi prea mult, râzi de ei, nu cu ei. Dar asta nu e decât o altă capcană pe care ne-o întinde Bong Joon-Ho – când fixează tipologiile sau, cel puțin, e convins că părerile spectatorului sunt suficient de stabile încât nimic nu le mai poate zdruncina, exact atunci deschide o ușă secretă. Iar ușa aceasta secretă reconfigurează emoțiile, filmul, personajele.
Odată ce acțiunea se mută în pivnița ascunsă din casa familiei Park, începe practic și filmul. Subteranul, spațiile ascunse ochiului, culoarele strâmte și sumbre sunt ca niște „țesuturi“ pe care se prind personajele-parazit (cei din clanul Kim nu sunt singurii paraziți, veți vedea). Ușa secretă delimitează nu doar un loc de altul, ea duce în film spre tenebrele naturii umane. Doar aici, în întuneric, familia Kim este autentică, fie că e vorba de pivnița amintită mai sus sau demisolul unde locuiesc.
„Parazit“ e mai mult decât un film despre diferențele dintre clasele sociale, depășește retorica socialului, îndeajuns de explicită și exploatată în „Shoplifters“. „Parazit“ e despre lupta pentru supraviețuire din interiorul aceleiași clase sociale, între aceleași tipuri de oameni. E despre a te complace într-un dat al sorții și a continua să înoți în aceleași ape murdare, chiar dacă ți se oferă un colac de salvare (nu e o curiozitate că, deși veniturile lor cresc, membrii familiei Kim nu se mută într-o casă mai mare). „Parazit“ e despre complicatele fețe ale naturii umane, excelent și esențial descris de Hollywood Reporter ca „o farsă întunecată de familie în care doar monştrii sunt umani“.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos