Cu cât spațiile sunt mai mici și mai înghesuite, cu atât oamenii ar trebui să fie mai apropiați – cel puțin asta reiese din filmul lui Hirokazu Kore’eda.
Hirokazu Kore’eda își plasează povestea, și în „Shoplifters“/ „O afacere de familie“, într-o casă claustrofobă, cu aglomerații de obiecte și personaje, unde importante sunt, se pare, nu confortul spațiului și nevoia de intimitate, cât confortul sufletului și căldura atingerii.
În „Nobody Knows“, un alt film al lui Kore’eda, care a câștigat la Cannes (2004) premiul pentru cel mai bun actor, patru frați vitregi, abandonați de părinți, sunt nevoiți să lupte pentru a supraviețui și a rămâne împreună. Toți locuiesc ilegal într-un apartament minuscul, închiriat.
Spațiul, în „Like Father, Like Son“ (premiul juriului, Cannes, 2013), este mai generos și mai luminos, însă tot pentru a evidenția „manifestul“ regizorului: apartamentul larg și exclusivist al familiei lui Ryota Nonomiya pune de fapt în evidență locuința sărăcăcioasă a lui Yudai Saiki. Prin această antiteză, mesajul este același ca în toate cele trei filme ale regizorului japonez: distanțele dintre obiecte traduc distanțele dintre oameni, îngrămădeala și înghesuiala traduc apropierea.
Din felul abordării spațiului reiese o altă idee recurentă la Hirokazu Kore’eda: problemele legate de familie și firele invizibile, dar puternice, care unesc membrii unei familii. „Este o poveste despre ce reprezintă de fapt familia, o poveste despre un bărbat care încearcă să fie tată și, în același timp, o poveste despre maturizarea unui băiat“, spune regizorul. Însă tot el a mai declarat, referindu-se la ideea originară a scenariului: „Primul lucru la care m-am gândit a fost propoziția Fărădelegile erau singurul lucru care ne unea“. O afirmație mai ofertantă ca interpretare, pentru că finalul filmului „Shoplifters“ va zdruncina din temelii toată imaginea frumos construită în jurul clanului Shibata, va pune întrebări și va stârni meditații. Vor ieși la iveală secrete de familie, bulversante, unele terifiante.
„Shoplifters“ este 90% un colaj de momente emoționante (Kore’eda mizează enorm pe emoție) și mare parte dintre ele sunt puse în scenă de cei doi copii-actori, Jio Kairi (Shota) și Sasaki Miru (Yuri). Shota este și cel care rupe acest „lanț al fericirii“. În mintea lui de copil își dă seama de ceea ce nici un adult din „Shoplifters“ nu realizează: e greșit să furi, e greșit să îi înveți și pe cei mai mici ca tine să fure. Așa că, atunci când Shota face intenționat un gest pentru a arăta asta, familia din filmul lui Kore’eda va fi puternic zguduită.
La întrebarea „Ce unește cu adevărat membrii unei familii? Sângele sau timpul petrecut împreună?“, întrebare pe care și-a pus-o regizorul într-un interviu, răspunsurile sunt multe, în funcție de personaj. Dar ceea ce îi aduce pe toți împreună, îi apropie, este locul – spațiul unde trăiesc, se adună, mănâncă, se încălzesc, vorbesc, dorm, fac glume. Odată ce locul nu mai există, familia, la rândul ei, se va dizolva…
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos