Les Films de Cannes à Bucarest 2019: 20 de filme de văzut

Pe 18 octombrie începe unul dintre cele mai aşteptate festivaluri de filme de la noi. Les Films de Cannes à Bucarest 2019 aduce titluri premiate la Cannes şi nu numai. Retrospective, avanpremiere româneşti, secţiuni cu proiecţii speciale, toate se pot vedea cu ocazia acestui eveniment. Iată doar câteva recomandări:

Lista recomandărilor se deschide cu „Parazit“/ „Parasite“, titlul câştigător al trofeului Palme d’Or (2019), scris şi regizat de sud-coreeanul Bong Joon-ho, cunoscut pentru terifiantul „Expresul zăpezii“ sau emoţionantul „Okja“. „Parazit“/ „Parasite“ descrie violenţa generată de inegalităţile sociale, prezentată ca o comedie neagră cu accente de thriller. Filmul are premiera pe marele ecran, în România, pe 8 noiembrie.

Un alt titlu de neratat este „Durere și glorie“ (r. Pedro Almodóvar), pentru care Antonio Banderas a luat premiul pentru interpretare masculină la Cannes 2019. Lungmetrajul reconstituie diferite etape din viaţa lui Almodóvar şi, în afară de prezenţa lui Banderas în distribuţie, notabilă este şi cea a lui Penélope Cruz. În cinematografele de la noi, „Durere și glorie“ se vede începând cu 18 octombrie

Fraţii Dardenne au cucerit juriul de la Cannes, anul acesta, cu „Le jeune Ahmed“/„ Tânărul Ahmed“, pentru care au obţinut premiul pentru regie. Radicalismul, un subiect fierbinte al zilelor noastre, este esenţa recentului lor film. Personajul principal este un băiat de 13 ani, prins între învăţăturile puritane ale imamului său şi tentaţiile vieţii de adolescent. „Le jeune Ahmed“/„ Tânărul Ahmed“ intră în cinematografele româneşti pe 13 decembrie.

Ken Loach, un alt regizor ancorat şi preocupat de problemele lumii actuale, revine cu „Sorry We Missed You“, o poveste despre o familie care se zbate în datorii de câţiva ani, încercând să facă faţă provocărilor din Anglia modernă. „Sorry We Missed You“ va putea fi văzut în primăvara anului viitor, însă, până atunci avem ocazia să îl vedem la Les Films de Cannes à Bucarest 2019. Tot în cadrul festivalului, va rula şi I, Daniel Blake, regizat de acelaşi Ken Loach.

Din Anglia modernă, ajungem în Italia anilor ’80, perioada în care au loc întâmplările din „Il traditore“, al regizorului Marco Bellocchio. Inspirat din viața unui mafiot care decide să colaboreze cu autoritățile, trădându-și jurământul de credință făcut clanului Cosa Nostra, „Il traditore“ a fost aplaudat la scenă deschisă, timp de 13 minute, de publicul de pe croazetă. 

Programul „10 Palme d’Or pentru ediția cu numărul 10“ include 10 filme care au făcut istorie la Cannes. Toate vor rula din prima și până în ultima zi de festival, la Cinema Union. Astfel, publicul poate (re)vedea producţii ca „Un homme et une femme“ (r. Claude Lelouch, Palme d’Or 1966), „L’enfant“ (r. Jean-Pierre Dardenne și Luc Dardenne, Palme d’Or 2005), „Winter Sleep“ (r. Nuri Bilge Ceylan, Palme d’Or 2014), „Amour“ (r. Mikael Haneke, Palme d’Or, Cannes 2012), „The Square“ (r. Ruben Östlund, Palme d’Or 2017).

Filme româneşti, nelansate încă în cinematografele româneşti, vor fi proiectate în avanpremieră tot la Les Films de Cannes à Bucarest 2019, în secţiunea Avanpremierele toamnei. Câteva recomandări: „Omul care a vrut să fie liber“ (r. Mihai Mincan și George Chiper-Lillemark), „Timebox“ (r. Nora Agapi), „Jurnalul familiei Escu“ (r. Șerban Georgescu), „Ivana cea groaznică“ (r. Ivana Mladenovic), „Maria, regina României“ (r. Alexis Cahill), „Heidi“ (r. Cătălin Mitulescu).

Les Films de Cannes à Bucarest 2019
„The Wild Goose Lake“ (r. Diao Yinan)

Din programul Festivalului, nu lipsesc nici filmele care au stârnit controverse la Cannes. Printre ele, se numără „Les Misérables“ (r. Ladj Ly), care a reuşit performanţa să-i învingă pe Tarantino, Almodóvar, Loach şi Dolan în competiția pentru Premiul Juriului, „The Wild Goose Lake“ (r. Diao Yinan), descris de Variety ca un „noir chinezesc absolut, o dramă atmosferică, hiperstilizată, de un existenţialism minimalist“, şi „Beanpole“, al lui Kantemir Balagov, despre care aceeaşi publicaţie a scris că este „incredibil de sumbru, dar profund captivant, cu personaje complet dezbrăcate din punct de vedere psihologic, dar cărora li se acordă demnitatea unui cadru frumos“.

Pentru mai multe informaţii şi pentru programul complet, intraţi pe pagina oficială a Festivalului, www.filmedefestival.ro!

Foto deschidere: imagine din  „The Wild Goose Lake“ (r. Diao Yinan)