„Va fi un adevărat pericol pentru familia Byrde“, anunța Netflix despre personajul lui Janet McTeer, actrița care joacă rolul lui Helen Pierce, o avocată din Chicago, care are legături cu cartelul de droguri.
Sosirea lui Helen Pierce agită și mai mult apele în noul sezon al serialului „Ozark“. „Sunt avocat, manipulez cuvintele“, spune ea într-unul dintre episoade. O altă Darlene, la prima vedere, la fel de implacabilă, sau o Darlene școlită, diplomată, cu metode mai elegante de a-și onora jobul, excelent interpretată de Janet McTeer.
Dar Helen Pierce nu este singurul „factor disturbator“ din sezonul doi. Și nici singura care se pricepe la manipulat cuvintele! Pericolele apar și de la personaje neașteptate, date uitării, sau de la alte personaje noi.
La finalul sezonului întâi, Marty Byrde a pus pe masa negocierilor soluția lui pentru a-și salva familia și pentru a-și îmblânzi asociații: construirea unui cazinou pe proprietatea cuplului Snell. O idee aparent irealizabilă, însă care va mobiliza în jurul ei energii și tensiuni uriașe de-a lungul celor zece episoade.

Banii și puterea continuă să fie miza principală, în rândul personajelor mărunte sau al celor importante. Marty Byrde este fidel mai departe ideii de familie, chiar dacă și el este conștient că fără resurse financiare nu poate ieși din această poveste.
Sezonul doi este sezonul maturizărilor, al întoarcerilor spre sine sau, dimpotrivă, spre alții. Maturizarea are sensuri diferite, fie că e vorba de Marty, Wendy, Charlotte, Jonah, Ruth, elementele-cheie. Episodul 7, „One Way Out“/ „O singură scăpare“, regizat de Alik Sakharov și scris de Martin Zimmerman, are un rol esențial privind substratul spiritual al serialului: dialogul despre credință și Dumnezeu dintre Mason și Wendy, căruia i se acordă un timp neașteptat de lung într-un serial în care totul se petrece imprevizibil și foarte repede, este de o mare intensitate.
Intensitatea în sezonul doi al serialului „Ozark“ este redată și prin scenele mai violente comparativ cu primul sezon, riscurile, minciunile și șantajele de care sunt capabili oamenii pentru a-și salva pielea. Cei care nu au văzut sezonul doi vor avea parte de multe, multe surprize!
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos