„Aurora Borealis: Luminile Nordului“: nostalgie și revoltă

Lansat în România de Cine Europa și regizat de Márta Mészáros, „Aurora Borealis: Luminile Nordului“ marchează reîntoarcerea cineastei în lumea filmului după 8 ani de absență.

Cunoscută ca autoare a filmelor „Adopțiune“ (premiat cu Ursul de aur în 1975) și „Jurnal pentru copiii mei“ (câștigător al Marelui Premiu al Juriului, la Cannes, 1984), Márta Mészáros a deschis drumul afirmării femeilor în industria cinematografică maghiară.

„Aurora Borealis: Luminile Nordului“ a avut premiera anul acesta, la TIFF, și poate fi văzut în cinematografe începând cu săptămâna aceasta. La Chicago International Film Festival, i s-a acordat Premiul publicului.

Sinopsis: Mária (Mari Törőcsik), mama Olgăi (Ildikó Tóth), intră în comă după ce primește o veste răvășitoare. În timp ce se află pe patul de spital, Olga descoperă un secret care o determină să sape adânc în trecut. Cine este ea? Cine este mama ei? Răspunsurile vor scoate la lumină adevăruri tulburătoare, subliniind forța eliberatoare a descoperirii minciunilor.

Structurat pe două planuri temporale – prezent și trecut -, „Aurora Borealis: Luminile Nordului“ este o poveste de familie, care începe la sfârșitul anilor ’50, într-o Europă sfâșiată de război. Regizoarea insistă asupra sensibilității feminine, vremelniciei și vulnerabilității în fața destinului.

Deși lent în prima parte – ritmul preia din starea de agoniei Máriei, aflată în comă -,  filmul recuperează din suspans și dinamism pe parcurs. Oscilează între nostalgie și revoltă și evidențiază treptat războiul pe care îl duc personajele cu ele însele. Finalul neașteptat „răzbună“ momentele de lentoare și aduce răspunsuri pe care nu ți le-ai fi putut imagina de-a lungul desfășurării întâmplărilor. Și, demonstrează, de asemenea, că în sufletele noastre pot exista răni care nu se închid niciodată.