Jean-Pierre și Luc Dardenne explică, într-un interviu oferit presei, ce și-au dorit de la personajul principal, cum au ales actrița și cât de aproape de adevărul zilelor noastre este povestea din cel mai nou film al lor, „La fille inconnue“.
„La fille inconnue“/„Fata necunoscută“ este un film despre un medic generalist, Jenny Davin, care refuză să primească o pacientă pentru că a venit după închiderea programului de consultații. La scurt timp după, pacienta este găsită moartă, în apropierea cabinetului, şi, conform informaţiilor oferite de poliţie, nu există detalii despre identitatea ei reală. Plină de remușcări, Jenny nu are decât un singur scop: să descopere numele victimei pentru a nu fi înmormântată sub anonimat, ca şi când nu ar fi existat vreodată.
Regizat de Jean-Pierre şi Luc Dardenne, „La fille inconnue“ a făcut parte din selecția oficială de la Cannes 2016, alături de alte 11 lungmetraje, care au intrat în competiția Palme D’Or. În România are premiera pe 24 martie și este distribuit de Independența Film.
Cum s-a născut povestea medicului generalist din „La fille inconnue“?
Jean Pierre Dardenne (JPD): Totul a început cu un personaj medic pe care noi îl numisem Jenny. Am vorbit despre el mulţi ani. Un medic care să se simtă vinovat de moartea unei tinere imigrante, fără identitate, şi care începe propria investigaţie pentru a nu fi înmormântată sub anonimat, să nu dispară brusc ca şi când nu ar fi existat vreodată.
Luc Dardenne (LD): Jenny se simte vinovată, responsabilă. Refuză să fie pasivă, să spună: „Nu am văzut nimic, nu am auzit nimic“.
Jenny îşi tratează pacienţii, îi consultă cu stetoscopul, le ascultă corpul. A fost important pentru voi să redaţi aceste detalii în film?
LD: Da. Personajele au diferite simptome: stări generale de rău, dureri de burtă, crize de epilepsie… Corpul este primul care reacţionează: el e cel care „vorbeşte“ şi care spune lucruri pe care cuvintele nu reuşesc să le exprime. Jenny ascultă durerile pacienţilor. Încearcă să le aline durerea în timp ce continuă să caute numele tinerei dispărute.
JPD: Am vrut ca Jenny să fie o persoană care, ascultând corpurile și cuvintele pacienţilor, devine un fel de „moașă“ care ajută la venirea pe lume a adevărului, iar cabinetul ei un soi de spațiu confesional.
Jenny este obsedată de fata fără identitate, iar obsesia asta o va face să fie atât de determinată şi perseverentă. Nu e ceva supranatural, ci o obsesie de ordin moral. Asta e ceea ce ne interesează. (Luc Dardenne)
V-ați consultat cu medici când v-ați documentat asupra subiectului?
LD: Singura care ne-a oferit consiliere, când am scris scenariul, a fost o prietenă medic, pe care o ştiam de mai mulţi ani. A venit şi la filmări, în special când am tras scenele cu temă medicală. De altfel, câteva dintre ele sunt inspirate din experienţa unor doctori cu care am interacţionat înainte de filmări.
Jenny este ea însăşi o necunoscută. Nu ştim mare lucru nici despre trecutul ei, nici despre viaţa privată.
JPD: O vedem făcând o alegere, ea refuză o carieră frumoasă de dragul de a rămâne într-un cabinet de la periferia oraşului, pentru că intuiţia îi spune că doar aşa va reuşi să afle numele fetei necunoscute.
LD: Jenny este obsedată de fata fără identitate, iar obsesia asta o va face să fie atât de determinată şi perseverentă. Nu e ceva supranatural, ci o obsesie de ordin moral. Asta e ceea ce ne interesează.
Autostrada aceasta ne-a inspirat. Cu maşinile ei mergând cu viteză, la fel ca oamenii care-şi văd de drum, ignorând importanţa lucrurilor ce se petrec în micul cabinet al doctoriţei Jenny. (Luc Dardenne)
Pacienţii lui Jenny, sub o formă sau alta, suferă din cauza unor „boli“ ale epocii în care trăim: nesiguranţa, distrugerea legăturilor sociale…
LD: Personajele se înscriu în realitatea de aici și de acum. Fac parte din această categorie a societății violent marginalizată. Cu toate astea, intenţia noastră nu a fost să le transformăm în „cazuri sociale“, ele sunt mai degrabă niște individualităţi.
Acţiunea filmului „La fille inconnue“ are loc în orăşelul Seraing, din provincia Liège (Belgia)…
JPD: Am ales să ne turnăm aici filmele încă din 1996, odată cu „La Promesse“. Dinainte de a scrie scenariul – când n-aveam decât o idee vagă despre un personaj medic – ştiam deja că vom filma aproape de Meuse, în zona acestei autostrăzi. Alegerea locului s-a stabilit, într-un fel, chiar înainte de a scrie scenariul.
LD: Autostrada aceasta ne-a inspirat. Cu maşinile ei mergând cu viteză, la fel ca oamenii care-şi văd de drum, ignorând importanţa lucrurilor ce se petrec în micul cabinet al doctoriţei Jenny.
În „Le gamin au vélo“, aţi ales să lucraţi cu Cécile de France, iar în „Deux jours, une nuit“, cu Marion Cotillard. Ce v-a motivat să vă opriţi acum la Adèle Haenel?
LD: Ne-am întâlnit cu Adèle la Paris, la un festival unde a primit un premiu pentru rolul din „Suzanne“ (2013, r. Katell Quillévéré). Cuvintele puţine pe care le-am schimbat atunci ne-au convins că ea este medicul pe care ni-l doream. Avea toate atuurile să-i dea personajului strălucirea tinereţii, naivitate şi o inocenţă care să înmoaie până şi cele mai aspre inimi.
JPD: Înainte de a începe filmările, am făcut repetiţii cu actorii timp de 4 săptămâni. Nu la masă, ci la locul acțiunii, unde am analizat situaţiile. De-a lungul acestei etape esenţiale, Adèle a fost prezentă zilnic şi nu a încetat să-şi pună întrebări şi să propună soluţii. Este în egală măsură spontană, imprevizibilă şi dezinvoltă. Creativitatea ei ne-a oferit câteva soluţii care nu ne trecuseră prin minte.
Notă: Interviul este tradus de www.dinfilme.ro, din dosarul de presă disponibil pe pagina diaphana.fr; foto: Christine Plenus
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos