Pe 9 mai, începe Festivalul filmului european: 35 dintre titluri, în premieră naţională

Pe 9 mai, de Ziua Europei, se dă startul celei de-a 28-a ediţii a Festivalului filmului european (FFE).

Festivalul filmului european duce tradiţia filmelor bune mai departe şi completează harta proiecţiilor, anul acesta, cu un nou popas: oraşul Chişinău. Începând cu 9 mai până pe 8 iunie, se vor vedea 40 de lungmetraje şi două calupuri de scurtmetraje, în 8 oraşe diferite din România şi din afara ei.

Când armele vorbesc, muzele tac, spunea Cicero acum două mii de ani. Noi vă propunem să nu ne lăsăm descurajați de perioada densă pe care o traversăm și să încurajăm muzele să se exprime. Mergeți la expoziții, la teatru, la concerte, la film! Împreună cu partenerii noștri europeni, vă invităm să veniți la Festivalul Filmului European, să vedeți filme care ne ajută să deslușim mai bine epoca în care trăim, sau care, dimpotrivă, ne fac s-o uităm pentru două ore. (Liviu Jicman, președinte al ICR, vicepreședinte al EUNIC – European Union National Institutes for Culture).

Mai jos, traseul complet al proiecţiilor FFE (locurile unde vor putea fi văzute):

  • Bucureşti – 9-15 mai (Sala Luceafărul: Gala de deschidere, 9 mai; Cinema Elvire Popesco & Cinema Union, 10 – 15 mai; Cinemateca Eforie, 11 – 12 mai);
  • Botoșani – 10-12 mai (Cinema Unirea);
  • Târgu Mureș- 16-18 mai (Muzeul Județean Mureș – Secţia de Istorie <Cetate>, Sala Multimedia);
  • Sibiu – 17-19 mai (Gala – Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia | Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, Sala Oglinzilor);
  • Chitila – 17-19 mai (Parcul Valea Mangului);
  • Curtea de Argeș – 18-19 mai (La Conac);
  • Brașov – 24-26 mai (Centrul Cultural Reduta);
  • Chișinău – 6-8 iunie (Cinema Odeon).

Din cele 40 de filme din program, 35 sunt în premieră naţională. Despre conţinutul câtorva dintre ele, Cătălin Olaru, critic de film şi director artistic al FFE, punctează:

Marcăm 35 de ani de la Revoluție cu filme care vorbesc despre drepturi câștigate. Poate cel mai important, ne bucurăm de libertate de mișcare, însăși premisa documentarului austriac Mâine mă duc, filmat în principal în România. Cornul de secară/ The Rye Horn, câștigătorul marelui premiu la festivalul de la San Sebastian, evocă libertatea de a dispune cum vrem de corpurile noastre. În sfârșit, Acțiune directă/  Direct Action, marele câștigător al secțiunii Encounters de la Berlinale, e un monument închinat libertății de exprimare și de a protesta. Asta nu înlătură însă perspectiva abuzurilor, cum aflăm din Lecțiile Blagăi/ Blaga’s Lessons, câștigătorul marelui premiu la festivalul de la Karlovy Vary, sau a inechităților, care stau la baza lui Plouă în casă/ Il pleut dans la maison, prezentat în premieră în secțiunea Semaine de la critique la ediția din 2023 a Festivalului de la Cannes. Dar să reținem motivele de bucurie: suntem liberi să alegem ce conținuturi consumăm, liberi să ne exprimăm cum găsim de cuviință în legătură cu ele, liberi să visăm.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene. Programul complet va fi anunțat în curând. 

Foto deschidere – imagine din filmul Plouă în casă/ Il pleut dans la maison