Seriale AXN
Serialul „Unde dai și unde crapă“, din aprilie pe AXN
Filmul „Unde dai și unde crapă“/„Snatch“ (r. Guy Richie) revine într-o adaptare pentru TV în luna aprilie a acestui an.
Seriale noi pe AXN: „Negociatorii“ și „Spionul cibernetic“
Începând cu 21 martie, în fiecare marți, de la 21.00 la 23.00, două producții hollywoodiene aduc în casele telespectatorilor acțiune, suspans și… tehnologie.
Astăzi, pe AXN, începe sezonul doi al serialului „Scorpion“
Noi sezoane ale serialelor preferate de telespectatorii AXN vin în această toamnă! Urmăriți diseară premiera sezonului al doilea al Scorpion, de la 21:00, pe AXN. Echipa fantastică de minți geniale împiedică noi catastrofe care stau să se abată peste Statele Unite.
„Minți criminale: Dincolo de hotare“: lucruri mai puţin ştiute despre Gary Sinise, actorul din rolul principal
În seara asta, AXN difuzează cea mai nouă producție Minți criminale – spin-off-ul Minți criminale: Dincolo de hotare, o dramă procedurală intensă în care o echipă de agenți FBI încearcă să soluționeze cazuri internaționale complicate, în care sunt implicați cetățeni americani.
„Perception“, un nou serial pe AXN
Dr. Daniel Pierce, un neuropsihiatru foarte talentat, dar și excentric, este invitat de FBI să asiste la rezolvarea unora dintre cele mai complexe cazuri din Chicago. Detalii …