Relații de familie, drame personale și umor negru în cele mai noi filme din cinema.
Orfanul/ Orphan, cel mai recent film al regizorului laureat cu Oscar, László Nemes (Son of Saul), are în centru povestea unui copil, Andor, un băiat evreu a cărui lume se zguduie după ce în viața lui apare un bărbat violent și straniu, care pretinde că este tatăl lui, pe care îl credea mort.
Acțiunea este plasată în Budapesta anului 1957, perioada represiunii de după revolta anticomunistă. Bulversarea lui Andor și nevoia lui de apartenență și certitudine sunt cu atât mai apăsătoare cu cât contextul întâmplărilor este la rândul lui unul tulbure și nesigur.
Această atmosferă confuză, de instabilitate, este redată vizual, prin cadrele care trimit spre universul din Son of Saul, dar și prin căutarea continuă, fuga, prin rătăcirea la care personajul copil pare damnat. Cuvintele imaginare adresate de Andor tatălui din închipuirea lui îi subliniază latura copilăroasă, dorința de evadare în ireal și confirmă o legătură mai curând instinctuală cu lumea din jur (el simte că bărbatul apărut brusc în viața lui nu este tatăl real).
Scris împreună cu Clara Royer, co-scenarista filmelor Son of Saul și Sunset, și filmat pe peliculă de 35 mm de directorul de imagine Mátyás Erdély, colaborator de lungă durată al lui Nemes, Orfanul este un film despre memorie, identitate și fragilitatea legăturilor familiale într-o societate marcată de traumă și tăcere. Îl vedem la cinema începând de vineri, 3 iulie.
Prezentat în premieră la American Independent Film Festival, anul acesta, Tuner este un film care a atras atenția spectatorilor în mod pozitiv – subiectul original, împachetat frumos într-o poveste care captivează. Are în el toate premisele unei seri reușite la cinema: și suspans, dramă cât să nu fie apăsător, și romance, și umor.
Leo Woodall este acordor de piane și, în timpul liber, spărgător de seifuri. Cum se „împacă“ cele două, rămâne să aflați! Cert e că, în spatele acestei combinații cel puțin inedite, se ascunde o suferință mai profundă, un vis frânt închis și el într-un seif care așteaptă să fie deschis. Leo știe tot ce se poate ști nu doar despre piane, ci și despre partituri, muzică și compozitori, declinări și nuanțe ale sunetelor, tonurilor și tonalităților. Un personaj unic și surprinzător, cu o poveste care merită descoperită.
Mads Mikkelsen în rolul unui personaj cu dublă personalitate, introvertit fără să aibă nimic senzual în asta și cu părul ca de-abia scos de pe moațe?! Mai mult ca sigur, nimeni nu s-ar fi gândit la aceste referințe după ce i-a văzut numele în distribuția filmului Ultimul viking, intrat de curând în cinematografe. 🙂
Întors din închisoare după 20 de ani, Anker trebuie să recupereze banii furați, lăsați fratelui său, Manfred (Mads Mikkelsen), înainte de a intra în detenție. Numai că Manfred se crede John Lennon și nici vorbă să-și mai amintească de ei. Iată, pe scurt, povestea Ultimului viking.
O comedie neagră care nu știi niciodată unde duce, dar care își urmează determinată scopul: te face să râzi, oricât de forțat se vrea uneori umorul. Mikkelsen pare uneori inconfortabil în hainele lui John Lennon, în sensul că intenția de caricaturizare are ceva prea mult în ea, există o serie de clișee sau detalii previzibile, dar, chiar și-așa, povestea funcționează. Este legată bine și vine cu un bonus: stă în ramele unei legende nordice, detaliu care îi aduce un ecou mitic.
Filmul are și o latură violentă – incursiunile în trecut scot la lumină secrete de familie și drame-traume. Legătura dintre frați, trecutul lor, controlează dinamica reacțiilor, iar prezentul întâmplărilor, cu aerul lor bizar și imprevizibil, încadrează filmul în rândul producțiilor originale, cu aer nou și alăturări neașteptate de situații.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos