„Culorile timpului“, o călătorie frumoasă printre imagini, idei şi emoţii

Intrat de curând în cinematografe, filmul „Culorile timpului“ ne poartă dintr-o epocă în alta, de la o emoţie la alta, de-a lungul unei poveşti fluide şi pline de umor.

La venue de l’avenir/ Colours of Time, noul film al lui Cédric Klapisch, distribuit de Independența Film, este printre cele mai noi titluri intrate în cinematografe şi propune o frumoasă călătorie între prezent şi Parisul Belle Époque, plecând de la un pretext cel puţin provocator: patru veri primesc o moştenire neaşteptată, o casă veche din Normandia.

Printre obiecte uitate, fotografii vechi şi scrisori scrise cu peniţa înmuiată în cerneală, aceştia descoperă o istorie mai captivantă decât şi-ar fi imaginat, ajungând să afle detalii neaşteptate despre cea care le-a lăsat moştenirea.

Odată cu ei, spectatorul va fi purtat la rândul lui printre culoarele vremurilor şi va ajunge la final de secol XIX, când lumea, deşi desuetă prin ochii prezentului, pare să fie animată de aceleaşi dorinţe, aceleaşi ambiţii, dar şi aceleaşi spaime sau contradicţii legat de ce urmează se se întâmple sau se întâmplă deja. „Culorile timpului“ comunică un mesaj, când mai explicit, când mai subtil spre poetic – nimic nu e nou, diferă doar veşmintele şi accesoriile.

Întrebat cum s-a născut ideea acestui film, regizorul Cédric Klapisch a spus că şi-a dorit dintotdeauna să facă un film de epocă, un film cu costume, şi că l-a obsedat Parisul dinainte de 1900. L-a atras şi, mai spune el, faptul că în perioada respectivă, s-au inventat multe lucruri.

Actriţa Suzanne Lindon (Adèle Meunier în poveste) a declarat, de exemplu, că (şi) accesoriile, în mod particular valiza pe care o poartă mereu cu ea, au ajutat-o mult să intre în rol: „După ce am terminat filmările, mi-au dat cadou această valiză. Mi-a venit să plâng. Pentru mine, valiza este Adèle. Singurătatea pe care o duce peste tot“.

Şi dacă nimic nu e nou şi diferă doar veşmintele şi accesoriile, ce rămâne din trecut? Dar din prezent? Poate doar impresia unui moment, a unei clipe. Cuvintele lui Monet (da, apare şi el în film), explicându-şi celebra pictură „Impresie, răsărit“, ilustrează perfect această idee, legat de trecut, iar imaginea cu tinerii făcându-şi selfie-uri într-un muzeu de artă o aduce în prezent.

Cu o distribuţie din care fac parte Suzanne Lindon, Abraham Wapler, Vincent Macaigne, Julia Piaton, Zinedine Soualem, Paul Kircher, Vassili Schneider, Sara Giradeau, Cécile de France şi Pomme (din imaginea de deschidere a articolului),  filmul „Culorile timpului“ spune cu lejeritate şi umanitate o poveste despre continuitate, creaţie şi memorie, din care fiecare va pleca acasă, dacă nu cu o imagine, atunci cu o idee sau o trăire aparte.