O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde/ A Sudden Glimpse to Deeper Things este, de la primul cadru, o neașteptată reconstituire a portretului unei artiste și o deschidere-surpriză a Festivalului filmului european.
Nu o să exagerez cu nimic spunând că documentarul are darul rar de a capta atenția de la prima imagine apărută pe ecran.
Narat, în principal de Mark Cousins (regizor), A Sudden Glimpse… o are, ca centru de interes, pe pictorița de origine britanică, Wilhelmina Barns-Graham. Mark Cousins pare să își propună, pe de o parte, să îi facă dreptate artistei și operei sale aducând-o în atenția publicului prin acest film și încearcă, pe de altă parte, să pătrundă în creierul ei pentru a descoperi ce anume a determinat-o să folosească, în tablouri, anumite linii, culori sau nuanțe, anumite alăturări ale formelor geometrice.
Care a fost drumul de la imaginea reală, dată de experiența directă, la imaginea transpusă pe pânză, filtrată de viziunea artistică.
Și, urmărind scopurile propuse, Mark Cousins intră în miezul lor de la bun început, într-un mod personal, liber. În O neașteptată întrezărire a unor lucruri mai profunde fiecare detaliu din demersul regizoral contează pentru că fiecare aduce în prim plan o nuanță. Sau, mai potrivit spus, o stare.
Wilhelmina Barns-Graham începe prin a fi prezentată privitorilor printr-o serie de fotografii cu ea, când avea în jur de 50 de ani. La prima vedere, ar putea fi orice „femeie în vârstă“, însă nu e. Pe măsură ce Mark Cousins analizează fotografiile, el țese de fapt o plasă narativă – prin întrebările retorice lansate, prin propriile interpretări, prin scurtele tăceri pe care le lasă. Într-un final, prin integrarea experienței personale, ca istorie mică, în povestea lui „Willie“, ca istorie mare.
O plasă narativă din care nu ai cum să ieși și nici nu îți dorești să o faci, atât timp cât se îmbogățește, treptat, cu noi sensuri.
Pictura ca mijloc de a reda cromatic sunetul bocancilor pe un ghețar sau al unui cântec liturgic – iată doar o fărâmă din misterele pe care Cousins încearcă să le aprofundeze. Încă din copilărie, Wilhelmina Barns-Graham avea un mod specific de a vedea lumea, de a întrezări povești cromatice acolo unde aparent nu existau. Raymond Carver atribuie, de exemplu, această calitate inclusiv scriitorilor; el spune că un scriitor nu trebuie să se folosească de trucuri pentru a descrie un lucru sau altul, e suficient să privească un obiect, fie el și un pantof vechi, într-o stare de simplă, dar absolută uimire. Uimirea era, și în cazul lui Willie, ca un al șaselea simț.
Găsea corespondențe între litere și culori (așa a pictat Agnus Dei pe o foaie de matematică – l-a „desfăcut“ în litere, l-a calculat prin nuanțe, i-a dat un chip geometric), privea mai curând în jos decât în sus, urmărea un tipar, obținea armonia.
Dacă Mark Cousins a reușit sau nu să pătrundă în creierul Wilhelminei Barns-Graham nu e atât de important. Cert e că documentarul a inspirat, a lăsat în memoria multor spectatori amintirea unei pictorițe originale și i-a conturat un loc precis în arta sec. XX.
Foto – imagini din A Sudden Glimpse to Deeper Things, BOFA Productions
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos