Din 25 martie, pe marile ecrane, intră oficial unul dintre recentele lungmetraje românești, „Hoții de subiecte“. Tudor Petremarin, regizor și coautor al scenariului, povestește, în interviul pentru dinfilme.ro, despre intenția acestui film, referințe cinematografice sau literare și ce și-ar dori de la spectatori:
Dinfilme.ro: Cum te-ai gândit să faci un film cu și pentru adolescenți și cum ai găsit subiectul?
Tudor Petremarin: După ce am absolvit facultatea, mi-am dorit mult să continui să fac scurtmetraje. Am lucrat la mai multe scenarii legate în special de relația părinți-copii. Moartea tatălui meu m-a motivat, cumva, să caut idei în această direcție. Însă niciuna din poveștile dezvoltate nu m-a convins cu totul, simțeam tot timpul că lipsește „ceva“. Au trecut anii și am devenit tată. A fost o perioadă în care am început să văd lucrurile diferit, să le simt diferit. Așa am ajuns la dorința de a face un film cu copii, tineri, adolescenți. Din idee în idee, am ajuns la „furtul subiectelor de la BAC“. Mi s-a părut un context foarte bun pentru viitoarele personaje din film. M-a convins. Așa că am început să lucrez cu prieteni și să dezvoltăm, ușor, ușor, structura poveștii. A durat mai mult decât m-am așteptat până am ajuns la un prim draft… cred că peste un an. După care, scenariul a tot evoluat constant. Au fost modificări până cu câteva luni înainte de filmarea propriu-zisă.
Am văzut peste două sute de tineri din toată țara: elevi și studenți. Am avut 3 zile de probe la sediul agenției de casting și încă 3 zile de probe la UNATC; iar cei care nu au putut să vină la castingul live, au trimis probe video. A fost foarte greu de ales.
Spune-mi mai multe despre distribuția actorilor tineri – ai scris rolurile pentru ei, îi știai sau ai făcut un casting?
Singurele roluri pentru care aveam o listă scurtă de actori în minte au fost cele ale părinților. Însă mi-am dat seama că, până nu aveam cele patru roluri principale (Sofi, Alex, Amalia & Tomiță), nu aș fi avut cum să iau o decizie legată de părinții acestora.
Am văzut peste două sute de tineri din toată țara: elevi și studenți. Am avut 3 zile de probe la sediul agenției de casting și încă 3 zile de probe la UNATC; iar cei care nu au putut să vină la castingul live, au trimis probe video. A fost foarte greu de ales.
Primul pas a fost legat de cât de talentați sunt. Și pot spune că, în România, avem foarte mulți tineri actori deosebiți. Al doilea pas a fost unul mai superficial, însă, din păcate, la fel de important ținând cont de genul filmului: aspectul fizic. Iar al treilea pas a fost legat de potrivirea „fizică“ dintre actori.
După multe discuții împreună cu colegii din echipa filmului, am selectat 12 actori cu care am continuat testele. Au urmat alte 3 săptămâni în care am repetat, filmat, probat fel de fel de „combinații“. Și, într-un final, am ajuns la distribuția actuală. Chiar am avut noroc, iar alegerile făcute s-au dovedit a fi foarte potrivite. Toți au fost implicați, inimoși, mi-aș dori să lucrez cu ei și în alte proiecte.
(…) pentru că eu am crescut cu alte <<povești>> (cum ar fi <<The Goonies>>, <<Clueless>>, <<E.T>>, <<The Virgin Suicides>>), mi-am dorit să construiesc o poveste nici prea comercială, dar nici prea ermetică artistic.
Ai avut anumite referințe când ai făcut acest film, alte titluri cu/ despre adolescenți care te-au influențat?
Am avut o perioadă în care m-am uitat la multe filme și seriale cu adolescenți: de la „Superbad“ la „The Breakfast Club“, de la „Sex Education“ la „Liceenii“. Am citit și recitit mai multe cărți de „young-adults“, fantasy sau memorii: de la „Viața la țară“ (Duiliu Zamfirescu), la „The City of Brass“ (S.A. Chakraborty).
De asemenea, am văzut sau revăzut filme românești cu adolescenți: de la „Lumea e a mea“ și „Alice T.” până la „Otto Barbarul“, de la „Tabăra“ și „Oh, Ramona“ până la „Romina, VTM“.
Însă, pentru că eu am crescut cu alte „povești“ (cum ar fi „The Goonies“, „Clueless“, „E.T“, „The Virgin Suicides“), mi-am dorit să construiesc o poveste nici prea comercială, dar nici prea ermetică artistic. Simt că publicul are nevoie de povești ancorate în realitate, care, în același timp, sunt și idealiste. Cred că „Hoții de Subiecte“ se încadrează în această categorie. La proiecțiile de la festivaluri (până acum am fost în selecția de la Cottbus IFF și Girona IFF) și la cele de test din România, spectatorii au fost plăcut impresionați și și-au dorit să revadă filmul alături de prieteni sau familie.
Au fost experiențe din viața personală care te-au inspirat când ai scris scenariul (împreună cu Mihai Mănescu)?
Sunt multe întâmplări personale care au ajuns sub o formă sau alta în film. De exemplu, secvența dintre Amalia și tatăl ei, în care el îi reproșează că a trebuit să suplimenteze locurile la liceu ca să intre și ea. Acest lucru s-a întâmplat la liceul lui Mihai, când era el elev. Sau „vânzarea“ efectivă a subiectelor de BAC. Când eram în clasa a 12-a (și chiar și când au fost frații mei mai tineri clasa a 12-a), am avut un coleg care, cu câteva zile înainte de BAC, a făcut rost de „subiectele“ la limba română. Nu au fost cele care au picat, dar toți ne-am entuziasmat. Tot procesul de creație a fost personal și terapeutic: am pus mici „bucăți“ din mine și din părinții mei în fiecare personaj.
Dacă ar fi să chemi oamenii la filmul tău, ce le-ai spune, cum i-ai convinge să vină să vadă „Hoții de subiecte“?
Cred că tinerii ar trebui să vină la film pentru că vor avea parte de o aventură dedicată lor și pentru că se vor regăsi în situațiile prin care trec eroii din film. Părinții ar trebui să vină la film ca să înțeleagă mai bine atât cum văd copiii lor lumea, cât și prin ce încercări emoționale trec ei. Iar publicul larg cred că se va simți bine la film pentru că adolescența e vârsta la care au avut cele mai intense trăiri, iar această poveste îi va transporta fix în mijlocul acelor momente. După ce vor vedea filmul, sper ca părinții să-și îmbrățișeze mai mult copiii și să-i întrebe cum se simt. Îmi doresc ca tinerii să vorbească cu prietenii lor despre ceea ce îi doare cu adevărat și ceea ce le stă pe suflet. Iar în general, toți cei care vin la film sper să se relaxeze, să râdă, să se viseze din nou liceeni, distrându-se cu colegii lor de clasă.
Mi-ai putea recomanda trei filme românești și trei filme străine pe care le-ai revedea oricând, oriunde?
Dintre cele românești, recomand „Filantropica“, „California Dreamin“, „Hârtia va fi albastră“, „Cea mai fericită fată din lume“, iar dintre cele străine, „The Goonies“, „Six Underground“, „La La Land”“, „Jeux d’enfants”, „La Grande Bellezza“. Însă numărul lor este mai mare, am multe „guilty pleasures“. ☺️
Citește și:
Cine sunt actorii din distribuția filmului „Hoții de subiecte“
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos