Se apropie Ziua Îndrăgostiţilor şi nimic nu este mai potrivit decât să celebrăm sărbătoarea iubirii prin câteva filme bune. Vă propunem, mai jos, 5 titluri apărute după 2020, romance-uri în care dragostea nu are nici vârstă, nici limită, nici graniţă, însă întotdeauna gust:
Licorice Pizza (2021)
Regizat şi scris de Paul Thomas Anderson (autorul celebrelor „There Will Be Blood“ şi „Ineherent Vice“), filmul are în centru un love story plasat în California anilor ’70, adorabil prin stângăciile lui, aşa cum numai atracţia unui puşti adolescent pentru „o tipă mai mare“ poate fi.
Apropierea dintre Alana Kane şi Gary Valentine, protagoniştii întâmplărilor, are loc într-un mod cu un final neaşteptat; de la bun început, felul în care este redată relaţia lor se supune imprevizibilului – cu cât această iubire se va dori mai inaccesibilă, cu atât Gary se va simţi mai motivat să lupte, să se lase dus şi sedus de acel gând primar, acea strălucire sufletească pe care a avut-o faţă de Alana prima dată când a văzut-o.
În „Licorice Pizza“, efervescenţa vârstei se combină cu farmecul visului, cu reveria adolescentină – este când inocentă, când amuzantă, când pur şi simplu rară prin toate aceste atribute. Iar interpretarea pe actorii o dau personajelor, Alana Haim şi Cooper Hoffman, nu poate fi numită decât originală şi absolut refreshing.
The Worst Person in The World (2021)
Titlul care încheie celebra trilogie dedicată oraşului Oslo („Reprise“, 2006; „Oslo, August 31st“, 2011), aduce în prim plan povestea unei tinere de 30 de ani, aflată în căutarea fericirii și a partenerului ideal.
Viaţa lui Julie (Renate Reinsve) pare un haos total, deşi relaţia în care se află ar indica o oarecare stabilitate. Exact când iubitul ei mai în vârstă, Aksel (Anders Danielsen Lie), un popular autor de romane grafice, insistă să oficializeze relaţia, Julie ajunge neinvitată la o petrecere unde îl întâlneşte pe Eivind (Herbert Nordrum). Julie pleacă din relaţia mai veche şi se aruncă într-o nouă relaţie sperând că aceasta îi va aduce o nouă viziune asupra existenţei.
Căutările ei sunt căutările tinereţii, iar drumul pe care îl parcurge este unul al maturizării. Regizorul Joachim Trier îi surprinde aceste explorări cu o ironie blândă, demontează ideea de destin şi face din Julie o stăpână a propriilor alegeri. Lunga aventură a nehotărârilor duce spre întâlniri neaşteptate, iar întâlnirea cu sine pare, de data asta, una definitorie pentru a rămâne într-o relaţie. Dragostea are multe chipuri, dar scopul ei este mereu acelaşi: de a da gust şi energie vieţilor noastre. Şi, de ce nu, puţină visare.
Marry Me (2022)
Puţin probabilă pare şi legătura dintre Charlie Gilbert (jucat de Owen Wilson), un profesor de matematică, şi starleta Kat Valdez (Jennifer Lopez) din „Marry Me“ (regia: Kat Coiro) – o comedie romantică fără prea multe profunzimi, light, reconfortantă şi cu un fir epic pe care îţi doreşti să-l urmăreşti din simpla dorinţă a unui final previzibil.
În „Marry Me“, caractere şi lumi aparent incompatibile ajung, într-un final, să construiască o poveste de dragoste ca-n… filme. Dincolo de profesiile lor, Charlie Gilbert este un bărbat divorţat, iar Kat Valdez o femeie trădată în dragoste. Amândoi provin din galaxii complet paralele – el este un anonim, ea o vedetă. Dar iată, din nou, iubirea îi aduce aproape, mai mult, le construieşte o lume nouă, special pentru ei, în care nu contează cât de cunoscut eşti (sau, dimpotrivă, anonim), în care uiţi chiar şi cine e Jennifer Lopez, în care nu mai eşti orbit de lumina reflectoarelor, ci auzi doar bătaia a două inimi pereche.
Past Lives (2023)
Dacă ar fi să reducem la două cuvinte „Past Lives“, ele ar fi: prietenie & nostalgie. Prietenie, pentru că asta este ceea ce rămâne din posibilitatea unei iubiri, şi nostalgie pentru că o iubire poate fi asociată nu doar cu un om, ci cu un întreg univers, un tărâm al unui mit personal – locul unde ai crescut, limba în care ai crescut, cultura de care ai aparţinut.
Nora şi Hae Sung au avut o legătură specială în copilărie, însă, la un moment dat, drumurile lor se despart deoarece Nora se mută cu familia în America, iar Hae Sung rămâne, prin urmare, în Coreea de Sud. După ani şi ani, acesta o caută pe Nora, se găsesc, se întâlnesc în New York, se activează anumite emoţii, cu atât mai intense cu cât Nora este acum şi o femeie măritată.
„Past Lives“ este un film al explorării posibilităţilor – întrebarea Ce-ar fi fost dacă am fi rămas împreună? este un laitmotiv în poveste -, un film în care realul este doar un suport incert, iar imaginarul devine fascinant prin intangibilitatea lui. Este, de asemenea, şi un film al misterului, atât de delicat şi creativ abordat de Celine Song – regizoarea şi scenarista lungmetrajului. Faptul că singurul moment când Nora vorbeşte în coreeană este când visează, îl face pe soţul acesteia să o vadă parţial accesibilă ca parteneră de viaţă, uşor enigmatică.
Se spune că atunci când joci, ca actor, o scenă în care trebuie să plângi, dificil nu este să plângi, ci să te abţii să o faci în clipa în care simţi că te năpădesc lacrimile. Cam asta se întâmplă şi în „Past Lives“, un posibil love story, un posibil romance.
Fallen Leaves (2023)
Tandru, ironic și comic deopotrivă, „Fallen Leaves“ (regia: Aki Kaurismäki) este o continuare sau mai curând un al patrulea episod al „Trilogiei proletariatului“, din care fac parte „Paradise“, „Ariel“ şi „The Match Factory Girl“. Personajele provin din categorii sociale modeste, duc de obicei o viaţă plictisitoare până când o întâmplare (sau un obstacol, ca să revenim la „Fallen Leaves“) îi pune în mişcare.
Ansa și Holappa, doi oameni singuratici, se întâlnesc din întâmplare într-un bar de karaoke. Drumul lor spre fericire trece, de la bun început, prin tot felul de probe – numere de telefon pierdute, adrese şi nume necunoscute, piedici mai mult sau mai puţin aşteptate. Soarta potrivnică nu face decât să îi pună în contexte când amuzante, când tandre, pregătindu-le, situaţie cu situaţie, un final în acelaşi ton.
Deşi acţiunea are loc în prezent – de fiecare dată când Ansa deschide radioul, auzim ştiri legate de conflictul ruso-ucrainian – atmosfera, decorul, chiar şi aura personajelor au în ele ceva nostalgic, trimit spre alte timpuri. Recuzita în sine este tributară trecutului; în era ecranelor smart, în care până şi cei mai puţin înstăriţi au un smartphone, vedem, în film, telefoane cu disc şi numere de telefon scrise pe hârtie.
Prin „Fallen Leaves“, Kaurismäki subliniază rolul destinului, atât de hotărâtor şi în acelaşi timp atât de capricios când este vorba de a pune faţă în faţă două suflete pereche. Dacă e ca ele să se întâlnească, se vor întâlni, dacă nu, nu – ar fi mesajul pe care vrea să ni-l transmită. Mai mult de-atât, el ne mai spune ceva: iubirea poate fi mica poartă magică spre o lume puţin mai bună.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos