Începând de azi, spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix.
Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar“ este regizat de Cornel Mihalache, care semnează şi scenariul producţiei, împreună cu Claudia Nedelcu Duca.
Este primul proiect al Televiziunii Naționale care beneficiază de o distribuție în cinematografe la nivel național. În februarie, documentarul își va începe traseul internațional cu o proiecție specială ce va avea loc în Italia, la Veneția.
„Phoenix. Har/Jar“ reunește membrii formației din perioada de dinaintea plecării din 1977 și punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariții din 1962 sub numele de „Sfinții“, până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în țară, relația cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România și cum au reușit s-o facă, dar și viața pe care au dus-o peste hotare înainte și după Revoluția din ’89.

La premiera de gală a filmului au participat peste 500 de spectatori, care au vizionat documentarul în prezența echipei și a unor personalități din media, muzică și film. Iar înainte de premieră, s-a lansat şi cartea cu acelaşi titlu, „Phoenix. Har/Jar“, al cărui tiraj a fost epuizat în primele zile de la punerea în vânzare. O nouă ediție, revizuită şi cu o copertă cartonată, este acum disponibilă la Editura Integral pentru fanii trupei Phoenix sau pentru cei care vor să afle mai multe despre formaţia care a marcat şi a schimbat din temelii istoria muzicii româneşti.

Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos