„Almanah Cinema. Șase filme scurte“ – de la caricaturile lui Daumier, la jucării sexualizate

Predominant documentar, în conținutul celor șase filme scurte din Almanah se regăsesc teme des întâlnite în filmografia lui Radu Jude.

„Caricaturana“, poate cel mai interactiv dintre cele șase scurtmetraje, propune o interpretare liberă plecând de la o serie de caricaturi realizate de Daumier. Vocea naratorului ne atenționează că gesturile unui personaj, într-un context dat, aparțin, fiecare dintre ele, unui alt moment – gesturile mâinii sunt diferite de mișcările capului și poziția picioarelor. Având această „cheie de lectură“, spectatorului i se lasă libertatea propriei viziuni. După o înșiruire silențioasă de imagini, revine însă vocea naratorului care sparge această tăcere prin amuzantele descrieri ale unor scenete – filmului i se redă astfel și latura de divertisment, iar spectatorul este eliberat de povara unei analize, tot ce îi rămâne este să râdă. 

„Potemkiniștii“, singurul film scurt din Almanah în care apar actori (și nu se folosește doar vocea), este creat într-o notă comică, treptat sarcastică, pe structura unui dialog, și are ca punct de plecare momentul 1905, când marinarii de pe Crucișătorul Potemkin au primit azil politic în România, „o sfidare la adresa Rusiei“, afirmă cineastul. Rolurile principale sunt interpretate de Alexandru Dabija și Cristina Drăghici – sculptor și reprezentantă a Ministerului Culturii -, care, în timp ce urcă anevoios spre un mausoleu vandalizat (Monumentul Tineretului de la Straja), vorbesc despre momentul istoric amintit și despre posibilitatea restaurării sculpturii respective, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la primirea potemkiniștilor la noi.

Fragmentele video din filmul lui Eisenstein cu același subiect alternează cu imagini din prezent, imagini construite printr-un contrast dinamic cu schimbul de replici dintre sculptor și funcționară. Locul acțiunii, cu aferenta lui încărcătură simbolică și emoțională – aproape de Canalul Dunăre Marea Neagră – intră în opoziție cu retorica umoristică, ironică, limbajul persiflant al personajelor. 

„Amintiri de pe Frontul de Est“, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă, este un film mut, dar foarte „vocal“ prin imaginile rulate (imagini de arhivă), imagini care vorbesc de la sine sau prin textele însoțitoare, mai lungi ori reduse la titluri. Documentarul reia subiectul antisemitismului și al pogromurilor, se urmărește un fir cronologic și, uneori, o deviere de la subiect prin inserții de cadre/ anecdote din viața de zi cu zi, a localnicilor sau a soldaților. Construit pe baza albumului foto de pe Frontul de Est al Regimentului 6 Roșiori, documentarul are ca puncte forte montajul și apropierea de formula jurnalului. Textul și imaginea, ca instrumente ale puterii – puterii regizorului, dar și a puterii istoriei -, sunt folosite drept mijloace de expresie și în „A pedepsi, a supraveghea“ – compus prin juxtapunerea a două seturi de materiale: un text din secolul al XIX-lea și o colecție de fotografii din timpul dictaturii comuniste. Interesant este, de urmărit, și în cazul acestui scurtmetraj, cum funcționează ideea propusă în „Caricaturana“ – în ce măsură mișcările capului, mâinii, picioarelor se sincronizează cu contextul.

„Cele două execuții ale Mareșalului“ este o punere în paralel, o comparație între două tipuri de filmări ale aceluiași eveniment – executarea Mareșalului Antonescu din 1946, așa cum a avut loc conform arhivelor istoriei și cum a fost montată în scurtul lui Jude și executarea Mareșalului Antonescu, așa cum reiese din interpretarea dată de Sergiu Nicolaescu în filmul „Oglinda“ (1993). O antiteză de nuanțe și culori în multe sensuri – de la alb-negru la color, de la sec, la patos, de la lipsa sunetului la infuzii de muzică dramatică, de la spaima apropierii morții la disimularea unei false mândrii. Ochiul cineastului vizează și elementul religios – prezența preotului în filmul lui Nicolaescu este văzută, prin comparație cu varianta originală, ca un surplus, sau cel puțin așa reiese din montaj. 

„Plastic semiotic“, ultimul scurtmetraj din Almanah, este un soi de animație pentru copii mai mari (fără a fi animat, scrie undeva un critic), realizat integral din jucării; folosindu-se de instrumentarul inocenței, regizorul pune în scenă cele trei momente majore ale vieții: copilăria, maturitatea și bătrânețea. Ca în fiecare dintre titlurile din colecția de filme scurte, și aici mesajul primează: imaginile construiesc un univers puternic sexualizat, obosit și îngreunat de politicile actuale, politici care tind spre o organizare a societății în facțiuni, din ce în ce mai nișată și mai concentrată pe interese de grup. Mesajul oscilează între exprimarea unei corectitudini politice și parodierea acestei intenții lăsând, din nou, cale liberă spre interpretare.  

                           Imagine din „Plastic semiotic“

Filmele reunite în proiectul „Almanah Cinema. Șase filme scurte“ au fost selectate la festivalurile de la Veneția, Locarno, Berlin, respectiv Cannes – Quinzaine des Réalisateurs. În cinematografele de la noi se văd începând de vineri, 1 iulie.