Bizareria pare să fie un topos în filmele de la Cannes, dacă în Feathers, de exemplu, un bărbat se transformă în găină, în urma unui act de magie, în Lamb, un cuplu descoperă, la ferma lor din Islanda, un nou născut misterios, jumătate miel, jumătate copil.
Ceea ce diferenţiază cele două titluri – ambele debuturi regizorale în lungmetraj – este cheia în care sunt tratate subiectele: în primul, predomină nota inocentă, din care se desprinde un dramatism necalculat, în al doilea, misterul, suspansul, atmosfera apăsătoare care nu părăseşte filmul nici un moment.
Regizat de Valdimar Jóhannsson, Lamb a câştigat la Cannes Premiul pentru originalitate. Jóhannsson şi-a făcut un nume în cinema prin implicarea sa pe partea de efecte speciale în cazul unor titluri grele din cinematografie: The Tomorrow War (r. Chris McKay) şi Rogue One (r. Gareth Edwards) sunt două exemple.
Este important acest detaliu, pentru că preocuparea lui Valdimar Jóhannsson pentru imagine – imaginea ca element în construirea unei tensiuni, a unui context – este evidentă şi prioritară în Lamb. Încă de la primele cadre, se construieşte un aer premonitoriu prin secvenţele neclare, înecate în ceaţă. Sunetul are şi el un rol important – un fornăit straniu domină începutul, îl încarcă cu tensiune. Cuvintele sunt folosite cu zgârcenie şi precauţie, iar singurul moment vesel din film – un party restrâns declanşat de prea mult alcool – aproape că nu contează. Ceea ce contează este să vedem cu toţii, să aflăm, cine se află în spatele grozăviei care a făcut posibilă întâmplarea – venirea pe lume a unei creaturi hibride, jumătate miel, jumătate copil.
Răspunsul îl dă chiar regizorul. Într-un interviu publicat pe inverse.com, Jóhannsson vorbeşte despre personajul bizar (sau mai curând fantastic) din final, adevăratul tată al creaturii hibride. S-a născut din imaginaţia sa, dintr-un coşmar avut în copilărie. „Nu e nici o glumă (…), am avut un vis în care berbeci uriaşi mâncau urşi polari“ – povesteşte el.
Din experienţa onirică, regizorul a păstrat sentimentul de ameninţare, de spaimă şi furie, a recreat berbecul transformându-l în monstru şi i-a adăugat referinţe populare (există trimiteri la basmele populare), ba chiar mistice (întâmplarea are loc de Crăciun). Efectul bizar nu se raportează doar la apariţia acestuia, intuită sau explicită, bizareria constă şi în uşurinţa cu care doi oameni sfidează normalitatea, mai mult, iau drept dar o anomalie. Filmul Lamb nu e doar despre originalitate, ci şi despre curaj.
Sursă interviu: inverse.com – „Lamb ending explained: director reveals the chilling truth behind his A24 horror hit“
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos