„Lux Æterna“ (r. Gaspar Noé) și „Vocea umană“/ „The Human Voice“ (r. Pedro Almodóvar) sunt de vineri în cinematografele de la noi. Două branduri de top din industria modei, Yves Saint Laurent, respectiv Balenciaga, semnează vestimentația protagonistelor.
SINOPSIS „Lux Æterna“ (51 min.): Charlotte Gainsbourg acceptă să joace rolul unei vrăjitoare care urmează să fie arsă pe rug, în primul film regizat de Beatrice Dalle. Însă organizarea haotică de pe platoul de filmare, problemele de natură tehnică şi derapajele psihotice ale celor prezenţi par să saboteze procesul de realizare a filmului.
„Lux Æterna“, scurt review. Prezentat în 2020 la Cannes şi parte a unui proiect Yves Saint Laurent, „Lux Æterna“ este, la nivel de conţinut, un film-eseu, în care se regăsesc mai multe idei – despre cinema, actori, regizori şi producători, despre întâmplări petrecute la filmări, despre obstacole şi dificultăţi în realizarea unui film, despre ce ar trebui să fie o poveste rulată pe marele ecran şi ce misiune ar avea cineastul.
„Lux Æterna“ este în acelaşi timp şi un meta-film, la fel ca Birdman, de exemplu – asistăm la facerea lui de-a lungul derulării evenimentelor de pe platou – şi, tot ca în Birdman, auzim cum toată lumea se plânge de propria existenţă şi cum ceea ce îi uneşte pe toţi este nevoia de a li se recunoaşte valoarea, meritele.
Gaspar Noé experimentează şi nu o face doar de dragul originalităţii imaginii. La Gaspar Noé, imaginea înseamnă experienţă imersivă, nu doar văzul este provocat (apare roşul, exploziv, culoarea lui fetiş), ci şi auzul. Lumina este exploatată până la efecte stroboscopice (motiv pentru care filmul nu este recomandat epilepticilor), iar sunetul „întins“ până devine asurzitor.
Tensiunea, în „Lux Æterna“, creşte precipitat, haosul este alimentat pe toate căile – replicile se suprapun, personajele se multiplică, perspectivele la fel, filmul pare când turnat dintr-un singur cadru, când montat intenţionat stângaci, când dramatic şi echivoc, când ilar. Şi peste toate pluteşte totuşi o coerenţă, în pofida dezordinii generale, este nota de stil a regizorului, cea care îţi dă la final sentimentul clar că ai văzut un film semnat de Gaspar Noé.
SINOPSIS „The Human Voice“/ „Vocea umană“ (30 min.): Bazat pe o piesă de teatru scrisă de Jean Cocteau în 1928, scurtmetrajul este centrat pe un singur personaj, interpretat de Tilda Swinton, care este pe punctul de a o lua razna, singură în casă, alături de câinele său și valizele fostului iubit, pe care-l așteaptă să vină şi să le ridice.
„The Human Voice“, scurt review. Nu mai e nevoie să amintim cât de talentată este Tilda Swinton şi nu mai e nevoie de nici un film care să confirme acest lucru. Însă The Human Voice pare făcut special pentru ea.
E o compatibilitate din toate punctele de vedere între ea şi cadrele create de Almodóvar: cromatic, formal, de conţinut. Actriţa face parte din poveste, iar povestea din ea. Decorul este o continuare a personalităţii sale, nimic nu este aşezat la întâmplare în elegantul apartament unde are loc acţiunea. Tilda Swinton interpretează cu clasă şi uman în acelaşi timp agonia sentimentală prin care trece personajul ei după ce este părăsit de iubit.
Nu mai este nevoie să amintim nici de felul în care Almodóvar aduce culorile în filmele sale, tonurile discrete sau tari; ori felul în care îşi exprimă viziunea personală privind arta (prezenţa obiectelor decorative, tablourilor, imaginilor picturale). În The Human Voice, toate acestea îşi dau întâlnire din nou, creând o complicitate supremă, care îmbracă frumos, aproape că-ţi ia ochiul, povestea unui dublu abandon – femeia părăsită de iubit, câinele părăsit de stăpân.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos