„Cei mai frumoși ani“ ne transportă când blând, când trepidant, când liric, când cinic, de la apusul unui sentiment, iubirea, la zorii lui.
Victor și Marianne trec printr-o criză de cuplu după 40 de ani de la căsătorie. Marianne își dorește tinerețea de odinioară – acțiunea, spune ea -, dar Victor e mulțumit de relație așa cum e, continuând să își iubească soția fără a mai vrea ceva extra de la ea. Marianne este atât de luată de valul noilor dorințe, încât ajunge să își înțepe și ironizeze soțul zi de zi. Nu este de mirare că Victor va pleca neașteptat de ușor de acasă…
Salvatorul lui va fi Antoine, un antreprenor mai mult inspirat decât genial, care oferă oamenilor un nou tip de atracție: posibilitatea de a evada într-o altă epocă, printr-o serie de artificii teatrale și reconstituiri istorice. Victor alege să retrăiască perioada în care a cunoscut-o pe Marianne, atunci când nimic nu prefigura femeia ce avea să devină. Îi este dor, cu alte cuvinte, de cea de care s-a îndrăgostit. Urmează o aventură romantică, șarmantă uneori, melodramatică pe alocuri – și ca interpretare, și ca discurs filmic -, captivantă în mare parte pentru că tot ce îți dorești de la film este să afli unde va duce povestea, ce se va întâmpla cu Victor, cu Marianne, cu personajele principale ori secundare.
Nostalgia este sentimentul în jurul căruia Nicolas Bedos (regizor și scenarist) își construiește filmul – nostalgia după un timp anume, un loc și un om, nostagia după o vârstă a umanității sau, în cazul lui Victor, după vârsta tinereții. În „Cei mai frumoși ani“, Victor are ocazia să călătorească nu doar într-un fragment de timp din istoria personală, ci și în decorurile aferente vremii, alături de femeia iubită. Și chiar dacă totul este un fals, o ficțiune jucată de actori versatili în interioare de carton, protagonistului pare să-i placă. Mai mult chiar, acceptă zâmbind această minciună fabricată – Victor este, de exemplu, vizibil amuzat și afișează un aer conspirativ când, cu mâna lui, desprinde o bucată din decor, lipită superficial.
Prin tehnica punerii în abis – cinema în cinema -, ca în deja amintitele de criticii de film Westworld, Truman Show, The Game sau Ziua cârtiței (într-o variantă mai modestă și mai tandră însă), „Cei mai frumoși ani“ ne transportă când blând, când trepidant, când liric, când cinic, de la apusul unui sentiment, iubirea, la zorii lui. „Cei mai frumoși ani“ sunt anii în care ficțiunea este, pentru Victor, unica realitate. Și nu doar pentru el, pentru toți nostalgicii vremurilor inocente.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos