De azi, avem animaţii gratuite!

Două veşti bune: de azi, 8 mai, putem vedea pe animest.ro, gratuit, animaţii, iar între 9 şi 15 noiembrie, le vom vedea în Festival. Cu alte cuvinte, a doua veste bună este că festivalul Anim’est va avea loc şi anul acesta, chiar dacă în altă perioadă şi, cel mai probabil, în alte condiţii.

Premiat în 2008 cu trofeul Animest, scurtmetrajul de animaţie „Skhizein“ (r. Jeremy Clapin) este primul titlu disponibil pe animest.ro. Săptămânal, vor fi urcate câte trei scurtmetraje de referinţă. Proiectul se derulează sub umbrela #UnitedShorts şi ţine până la debutul celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Anim’est.

Scurtmetrajul de animaţie „Skhizein“ (r. Jeremy Clapin)
„Skhizein“ (r. Jeremy Clapin)

Sinopsis „Skhizein“. Ce s-ar întâmpla dacă un meteorit de 150 de tone ar cădea asupra ta? Este ceea ce, din păcate, urmează să i se întâmple lui Henry… Cu toate astea, el este încă acolo, însă nu chiar acolo… Dacă vrea să deschidă o uşă, să se aşeze sau să ia receptorul telefonului, va trebui să o facă cu 91 cm mai departe, adică fix distanţa la care trebuie să se adapteze să trăiască. Şi dacă nebunia s-ar măsura în centimetri…

Cea de-a 15-a ediție a festivalului Anim’est se desfăşoară anul acesta între 9 şi 15 noiembrie, la București. Pentru moment, nu avem confirmată decât data. Alte detalii urmează să fie comunicate.

Ce au scris pasionaţii de animaţii, despre „Skhizein“

  • „Am văzut o mulţime de scurtmetraje, în toate stilurile şi cu toate subiectele posibile. Skhizein este, de departe, cel mai bun.“
  • Skhizein este o perlă, o adevărată bijuterie umanistă, ale cărei diferite interpretări vor genera discuţii interesante cu prietenii.
  • „Ideea acestui scurtmetraj este absolut originală – un om care trăieşte la o distanţă cu un decalaj de 91 cm de el. Toate premiile câştigate sunt pe deplin meritate.“
  • „Totul, de la muzică la dialoguri, inclusiv partea vizuală, ne permite să empatizăm cu ceea ce trăieşte acest personaj care se înstrăinează de el încetul cu încetul.“

Sursă comentarii: allocine.fr