De ce un film care nu e nici amuzant, nici trepidant, nici cu întorsături radicale de situaţie poate fi atât de fascinant?
Pentru regizorul Albert Serra, relaţia cu audienţa, cu publicul spectator, este foarte importantă. „Veţi vedea în seara asta cel mai de succes film al meu, <<La mort de Louis XIV>>“, a spus el, înainte de proiecţia filmului. Sosit la Bucureşti, cu ocazia Les films de Cannes à Bucarest, Albert Serra a explicat cum, din punctul lui de vedere, faptul că oamenii au stat în sala de cinema până la sfârşit, când filmul a rulat la Cannes, în 2016, este un reper esenţial pentru succesul unei producţii. Şi la festivalul de la noi s-a întâmplat la fel. Oamenii au rămas pe scaune până la final.
Privindu-l pe Louis XIV cum se stinge, în clipele când nici apa din paharul de cristal nu îi mai deschide gura, şi nici jeleul preparat în bucătăria regală, îţi aminteşti de orice muribund care zace aşteptându-şi sfârşitul. În 2017, un alt film (documentar), cu aceeaşi temă, a stârnit discuții aprinse în rândul criticilor, legat de etică – cât este de moral să filmezi un muribund. Este vorba de controversatul „Mrs. Fang“, regizat şi scris de Bing Wang, în care o femeie de rând este filmată zile şi nopţi la rând, aşteptându-şi şi ea, ca Regele Soare sfârşitul. Aceeaşi lentoare, aceeaşi slăbiciune fizică, acelaşi sentiment de „barcă ce se scufundă încet pe râu“.
Între cele două filme sunt diferenţe multe, desigur, de la genul producţiei, natura bolilor şi statutul social, până la alternanţa dintre spaţii deschise şi spaţii închise. În „La mort de Louis XIV“, de exemplu, mare parte din acţiune are loc în camera regelui. Dar, din perspectiva ultimului stadiu al maladiei, al punctului ireversibil în care te aduce chinul fizic, nu există nici o deosebire. Între agonia Regelui Soare şi agonia doamnei Fang stă un semn de egalitate. Neputinţa suferinzilor este similară, aşa cum neputinţa celor care îi veghează rămâne aceeaşi.
Şi, totuşi, de ce un film care nu e nici amuzant, nici trepidant, nici cu întorsături radicale şi neaşteptate de situaţie poate fi atât de fascinant? În primul rând, datorită alegerii subiectului şi, mai ales, alegerii actorului din rolul lui Ludovic al XIV-lea. Ca şi în „The Favourite“, eroul este coborât de pe piedestal, este arătat în vulnerabilităţile lui – bolnav, măcinat de cangrenă, noduri în gât, lipsă de apetit. Însă, în cazul Regelui Soare, se întâmplă ceva mai mult: puterea absolută este combinată cu incapacitatea fizică, un detaliu atrăgător şi, la o primă vedere, imposibil de realizat. Deşi neputincios, regele continuă să deţină controlul absolut, supuşii sunt obedienţi, nimic nu se decide fără acordul lui. Totul, într-un mod firesc, ca un rezultat al unei munci de-o viaţă. Dacă Queen Anne (din „The Favourite“) este un personaj care stârneşte milă şi compasiune, Ludovic stârneşte admiraţie. Iar actorul Jean-Pierre Léaud face din el un protagonist tulburător de credibil.
Folosirea luminii, a clar-obscurului, a spaţiului restrâns (dormitorul regelui) ar fi un al doilea motiv. Albert Serra este un regizor puternic influenţat de artă, el singur a recunoscut că este mai curând influenţat de artă în proiectele lui decât de istoria filmului şi că a crescut iubindu-i pe avangardişti. Vizual, filmul nu este avangardist, trimite mai curând spre picturile lui Caravaggio, imaginile conţin tonurile unui apus care se desfăşoară lent, agonic. Este apusul unei domnii, a unui om, din care nu lipseşte lumina, chiar dacă nu puternică, suficientă pentru a da amploare momentului.
„La mort de Louis XIV“ este şi apusul unui sistem, de unde şi umorul prezent în film. „Mi-am mai dorit să scap de clişeul că într-un palat totul merge ceas. De exemplu, când Regele cere apă, durează o veşnicie până i se aduce. Este apusul lui, dar şi al sistemului care-l înconjoară“, a declarat Albert Serra. Scena amintită de regizor creează un comic de situaţie, şi nu e singura. Discuţiile dintre medici, şcoliţi la Sorbonna, elixirele propuse de alţi presupuşi tămăduitori, felul în care bâjbâie diagnosticurile, replica din urmă a lui Fagon – „Data viitoare ne vom descurca mai bine!“ – detensionează contextul, fără a transforma totuşi „La mort de Louis XIV“ într-un film funny.
Adu cinematograful la tine acasă cu ajutorul unui Soundbar cu Dolby Atmos