7 animaţii văzute la Anim’est 2019 şi povestea lor

Adaptări după romane grafice sau romane de succes, poveşti originale, lecţii de prietenie, de umanitate ori explorarea vieţii, ca întâmplare fantastică sau, dimpotrivă, destin nefericit, conţinutul lungmetrajelor proiectate la Anim’est 2019 au acoperit o varietate de subiecte.

„Amintirile unui bărbat în pijama“ (Spania, 2018, r. Carlos Fernández de Vigo) este o adaptare după un roman grafic, o comedie romantică prin care regizorul Carlos Fernández de Vigo şi-a dorit să aducă pe marele ecran culoare şi fericire, după cum el singur a spus înainte de proiecţie. În afară de culoare şi fericire, animaţia aduce în discuţie şi dilema artistului obişnuit să lucreze acasă, singur, şi care, odată ce locuieşte împreună cu femeia iubită, intră într-un mare impas creativ. „Zbaterea“ lui se împarte între pierderea confortului singurătăţii, atât de necesar creaţiilor sale, şi dragostea pentru libertina Jilguero, pe care o vrea lângă el. Pe scurt, are de ales sau, cu alte cuvinte, trebuie să iasă din pijamale. „Amintirile unui bărbat în pijama“ este o animaţie veselă, cu soluţii pentru situaţii aparent nerezolvabile, cu discuţii savuroase între prieteni, cu personaje haioase. Targetul ei nu sunt doar lucrătorii de acasă, ci şi oamenii de rând, prinşi în contexte fireşti, de viaţă, care se folosesc de umor ca mijloc de salvare.

„Away“, câştigătorul trofeului Anim’est pentru Cel mai bun lungmetraj, este scris, regizat și produs de lituanianul Gints Zilbalodis. Exceptând latura vizuală, estetică, de un minimalism la fel de fermecător ca cel din „Ţestoasa roşie“, animaţia are un conţinut bogat în idei, ceea ce nu e puţin lucru pentru un tânăr de 25 de ani, cât are regizorul. Fără cuvinte, fără dialoguri, şi folosindu-se de o poveste coerentă, clar redată, Gints Zilbalodis reuşeşte să exprime prin imagini simbolice – plecând de la personaje şi până la peisaje – o călătorie metaforică prin viaţă, dar la fel de bine şi prin ceea ce ar urma după moarte. Ambele sunt cuprinse în călătoria fantastică a unui băieţel pe motocicletă, însoţit de o pasăre galbenă. Trezirile şi adormirile repetate, colonia de pisici negre care torc, creatura neagră şi uriaşă, urmăritoare ca o umbră, pasărea mică şi fragilă, galbenă ca un gălbenuş, care creşte, se „maturizează“ odată cu povestea, toate compun un story captivant. Dacă personajul din „Away“ ar vorbi, în mod sigur ar face-o pe limba Micului Prinţ.

„Fritzi, povestea unei revoluții“ (coproducţie Germania – Luxemburg – Belgia – Cehia, 2019, r. Ralf Kukula, Matthias Bruhn) este o altă adaptare după o carte de mare succes, apărută acum zece ani. Titlul ei este  „Fritzi war dabei“, iar autori sunt Hanna Schott şi Gerda Raidt. „Fritzi, povestea unei revoluții“ se află la începutul circuitului festivalier, a avut recent premiera în Berlin, iar în noiembrie urmează să intre şi în cinematografele din Cehia. În România, din păcate, nu se ştie dacă va putea fi văzută, prin urmare, singura şansă de vizionare a fost la Anim’est. Animaţia are ca subiect prietenia dintre două fetiţe, Fritzi şi Sophie, în tulburatul context al Germaniei de Est, din încercatul an 1989. Sophie îi spune lui Fritzi că pleacă în vacanţă cu familia, în Ungaria, urmând ca Sputnik, căţelul ei, să rămână la Fritzi, în Germania. Când Sophie nu se mai întoarce din vacanţă, iar Fritzi descoperă motivul şi destinaţia reale ale călătoriei prietenei sale, începe o aventură plină de imprevizibil. Tot ce îşi doreşte este să îşi revadă prietena şi să-i dea căţelul, pe Sputnik. Uneori, copiii sunt mai curajoşi decât părinţii – iată mesajul profund al acestui film, drept care „Fritzi, povestea unei revoluții“ este o animaţie destinată atât copiilor, cât şi adulţilor. Momente magice există pentru ambele categorii – de o parte, prezenţa căsuţei din copac, visul oricărui copil, un simbol feeric al copilăriei, pe de altă parte, şirul de maşini cu faruri aprinse, rulând în noaptea adâncă, spre graniţa dintre Berlinul de Est și cel de Vest, ca nişte beculeţe aprinse care sărbătoresc libertatea. E un moment puternic, care activează în sufletul oricărui adult nostalgii şi impulsuri tinereşti, revoluţionează stări şi amintiri.

„Buñuel in the Labyrinth of the Turtles“ (coproducţie Spania – Olanda – Germania, 2018, r. Salvador Simó) spune povestea regizorului Luis Buñuel şi „chinurile facerii“ pseudo-documentarului „Las Hurdes“. Rămas fără bani după scandalul iscat de primul său lungmetraj, „L’Age d’Or“, Buñuel caută finanţare pentru noua producţie şi o găseşte printr-un noroc, la propriu vorbind, pentru că bunul său amic, sculptorul Ramón Acín, câştigă la loto. În mod previzibil, Salvador Simó foloseşte şi imagini de arhivă pentru ilustrarea întâmplărilor (din „Las Hurdes“), insistând asupra celor mai dure dintre ele. Suprarealismul şi personalitatea extravagantă a lui Buñuel sunt motivaţia principală, pentru că, la nivel de idei şi imagini, „Buñuel in the Labyrinth of the Turtles“ trebuie să rămână cumva şi în universul oniric al suprarealismului. Libertatea de expresie nu are limită, visul este parte din realitate, subconştientul exploatat intens. Totuşi, dacă s-ar reduce la o poveste simplă, animaţia este şi un lungmetraj despre prietenie, dar şi despre lupta interioară a unui om urmărit de traumele din copilărie, dominată de un tată extrem de autoritar. Până la urmă, multe filme li se datorează taţilor!

„Călătoria fantastică a Maronei“ (coproducţie Belgia – Franța – România, 2019, r. Anca Damian) este mai curând călătoria tristă a unui patruped, care ne arată ce se întâmplă atunci când nu îţi asumi o responsabilitate, atunci când ţii în casă un căţel. Animaţia va putea fi văzută şi în cinematografe, începând cu 10 decembrie, şi este adresată publicului de toate vârstele. Marona trece din stăpân în stăpăn, de la acrobatul Manole şi constructorul Istvan, până la micuţa Solange. Dinamică, vie cromatic şi alertă dat fiind ritmul întâmplărilor, „Călătoria fantastică a Maronei“ este o lecţie despre iubire, spusă din perspectiva unei căţeluşe cu nas în formă de inimă. „A vedea lucrurile prin ochii unui câine este similar cu a te uita în oglindă pentru a privi adevărul în față. Destinul Maronei este în același timp simplu, esențial, individual și universal. Trăiește în prezent, bucură-te de lucrurile mici, acestea sunt adevărate <<lecții de fericire>> pentru oameni din partea unui câine“, a declarat Anca Damian. Realizatoarea combină diferite tehnici şi creează o lume sublimă şi umană în acelaşi timp – scrie Nicolas Thys, pe digitalcine.fr). De crearea grafică a personajelor s-a ocupat Brecht Evens, un important ilustrator de BD-uri din ultimii ani.