„Les rues de Pantin“: aventuri şi reverii la porţile Parisului

„Les rues de Pantin“ este un film apărut în 2015, regizat şi scris de Nicolas Leclère şi proiectat la Bucureşti cu ocazia Festivalului filmului francez (8 – 16 mai).

„Les rues de Pantin“/„Străzile din Pantin“ este unul dintre cele patru titluri din secţiunea Cahiers du Cinéma a Festivalului. Tema secţiunii este „la muse roumaine“/ „muza românească“, iar tema mare a Festivalului, „Paris, toujours…“. În filmul lui Nicolas Leclère, Parisul este prezentat doar dintr-o perspectivă periferică, în sens literal – acţiunea are loc la marginea Parisului, în Pantin, lângă Paris. Cât despre tema secţiunii, „la muse roumaine“, ea se reflectă în film prin prezenţa discretă, dar esenţială, a lui Gherasim Luca, poet român avangardist. 

„Străzile din Pantin“ urmăreşte aventura de trei zile a lui Kogo (Hiroto Ogo), un cineast japonez, în Pantin. Filmul este o topografie a locului (prezenţa indicatoarelor, a numelor străzilor, a cimitirului, a unor clădiri mai mult sau mai puţin importante, însă nu atât de celebre ca cele din Paris), dar şi o topografie a omului privit dintr-o perspectivă sentimentală. Kogo este un visător boem, căruia îi place să meargă, să vagabondeze pe străzi, să viseze (la propriu, şi la figurat). Nu ştim exact dacă acesta este felul lui de-a fi în general, ceea ce ştim cert e că trece printr-o perioadă în care vrea să fie lăsat în pace, să facă ce vrea, să flirteze cu cine vrea, să uite de identitatea lui şi de obligaţiile pe care le are ca regizor. Inventează, minte, urmăreşte necunoscute, copilăreşte într-un mod amuzant şi creează, prin retorica lui de comportament, o molipsitoare stare de relaxare. „Cucereşte“ Parisul rămânând la porţile lui. 

Pe de altă parte, „Străzile din Pantin“ poate fi văzut şi dintr-o perspectivă uşor intelectualistă, poetică mai curând. Chiar dacă pare un film lejer (este uşor de înţeles chiar şi pentru un spectator care îşi doreşte de la un film un moment de „entertainment“), prezenţa meteorică a lui Gherasim Luca într-una dintre secvenţe face din „Les rues de Pantin“ o producţie plină de simboluri, valoroasă. Această interpretare se datorează exclusiv lui Petre Răileanu, eseist şi critic literar, care a fost prezent la proiecţie şi a vorbit la final despre film, prin prisma poeziei şi a personalităţii lui Gherasim Luca. Omonimia, felul în care un obiect se schimbă dacă îl priveşti din mai multe unghiuri, tăcerile dintr-un discurs şi efectul lor asupra interlocutorilor, ideea călătoriei sunt câteva legături/ puncte comune pe care Petre Răileanu le-a făcut între film şi poezia avangardistului.