„Under The Silver Lake“: călătoria ireală a unui ratat simpatic

Andrew Garfield nu mai e personajul docil, solicitat spiritual, aşa cum îl ştim din „Silence“ sau „Fără armă în linia întâi“. „Under the Silver Lake“ îi aduce alt fel de provocări.

Surpriza distribuirii lui Andrew Garfield în rolul lui Sam este la fel de plăcută ca cea a distribuirii lui Robert Pattinson în „Good Time“ (2017). Actorul a primit propunerea de a juca în „Under the Silver Lake“ când filma pentru „Fără armă în linia întâi“ şi l-a atras la rol, în primul rând, faptul că era ceva total opus cu ce interpreta la vremea respectivă. Apoi, faptul că Sam este un tip ratat, dar nu orice fel de ratat:

Nu am mai jucat niciodată până acum un astfel de personaj, un astfel de antierou. (…) Mi-a plăcut la el că este un ratat, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Mi-a mai plăcut că, deşi avea toate privilegiile şi oportunităţile, le-a risipit. Şi, nu în ultimul rând, mi-a plăcut că a devenit obsedat de ceva superficial la prima privire, dar de fapt obsesia lui poate ascunde o stare de devastare mai adâncă şi mai întunecată. (sursă: empireonline.com – „Andrew Garfield Interview: Under The Silver Lake, Pop Culture Obsessions, And Spider-Verse“)

Sam este un tip pasionat de cultura pop, cu o fantezie bogată, care își spionează vecinii și este obsedat de teorii conspirative. Aventura sa începe când Sarah, vecina lui, dispare în mod bizar şi inexplicabil. Cazul devine cu atât mai ciudat cu cât de-abia se cunoscuseră cu o zi înainte – seara precedentă adusese speranţa unei relaţii între ei. Sam încearcă să dezlege misterul. Suspiciunile lui cresc din moment ce, în paralel cu dispariţia lui Sarah, în discrepantul Los Angeles – când întunecat, când incandescent – au loc mai multe evenimente şi apariţii stranii, între care Sam intuieşte nişte legături: un mogul milionar este dat dispărut, un trio de fete apare în tot felul de circumstanţe, un ucigaş de câini ameninţă din umbră, o trupă de rock gotic lansează mesaje ascunse prin versuri.

Majoritatea întâmplărilor sunt interconectate, însă o parte sunt folosite şi ca variaţiuni – de-aici şi senzaţia de incoerenţă pe care o lasă uneori filmul. Cu toate astea, nu pot fi trecute cu vederea atmosfera, muzica, imaginea şi, mai ales, ideea care lipeşte între ele discursurile personajelor: totul este orchestrat de cineva din umbră (în sensul că lumea este condusă de un grup restrâns de oameni, iar noi avem doar vaga senzaţie că deţinem puterea sau că suntem liberi). Filmul este ca un serial condensat în două ore şi 20 de minute şi, dacă există un zeu căruia regizorul David Robert Mitchell i se „închină“, acela este zeul misterului. Un personaj spune la un moment dat că „Oamenii sunt atraşi de mistere pentru că nu mai e nimic misterios“.

„Under the Silver Lake“ este o beţie dirijată de indicii şi imagini simbolice – referinţe cinematografice, trimiteri spre cultura pop, poveşti în poveşti, titluri de cărţi, replici subliminale, scene de teatru grec, călătorii în subteran. Mesaje ascunse în mesaje, construind o retorică a misterului. Poate că David Robert Mitchell nu vrea neapărat să ştim exact în ce constă misterul, ci doar să ne ofere o serie de elemente prin care să ne creăm propria viziune asupra lui. Din scaunul de spectator, devenim la fel de voaiori ca Sam.

„Under the Silver Lake“ a fost considerat de Variety drept un „omagiu adus lui David Lynch“. Un puzzle sofisticat, pus cap la cap de un… ratat, cum singur Andrew Garfield şi-a definit eroul (Sam nu are job, este ameninţat că va fi aruncat în stradă dacă nu plăteşte chiria). Dezinteresul lui de a se asocia la convenţiile sociale şi refuzul de a accepta ceea ce i se dă (ideile primite) îl fac însă un ratat simpatic, un antierou original. Iar ireala lui călătorie în „Oraşul îngerilor“, când alienantă, când vibrantă, prin locuri dintre cele mai sumbre sau, dimpotrivă, mai luminoase, îl duce de fapt spre ce este mai tenebros şi mai autentic în el: fantezia personală.